Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca va fi gazda evenimentului NeurotechEU 3rd Board of Rectors Meeting, cea de-a treia reuniune a reprezentanților universităților fondatoare ale consorțiului The European University of Brain and Technology (NeurotechEU).
Evenimentul va avea loc în perioada 16-18 mai.
Întâlnirea de la Cluj-Napoca reprezintă o etapă importantă în dezvoltarea și buna desfășurare a activităților din cadrul consorțiului NeurotechEU. Cei aproximativ 50 de participanți ai universităților membre (printre care se află și universitățile Oxford, Radboud și Bonn), alături de rectori și președinți ai acestora, vor avea în atenție discuții cu privire la definirea unei viziuni comune privind diferite dimensiuni academice, de cercetare, curricula și mobilități, dar și privind oportunitățile de extindere a consorțiului.
Programul evenimentului cuprinde o serie de întruniri și dezbateri cu privire la țelurile comune ale universităților partenere, evenimente dedicate studenților, se vor prezenta rezultatele obținute în ultimul an și se vor formula decizii privind activitățile viitoare și extinderea consorțiului. Ultima zi va fi dedicată adoptării și semnării declarației comune a rectorilor universităților fondatoare.
Care este misiunea NeurotechEU?
Misiunea NeurotechEU este de a construi o rețea transeuropeană de excelență în cercetare în domeniul neuroștiințelor și neurotehnologiei, pentru a crește competitivitatea educației, cercetării, economiei și societății europene. În calitate de membru fondator al acestei alianțe universitare, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca va contribui la educația studenților de la toate nivelurile (licență, masterat, doctorat, cursuri postuniversitare) și la formarea noii generații de oameni de știință, cercetători și absolvenți multidisciplinari, oferindu-le acces direct la infrastructura de vârf pentru cercetarea fundamentală, translațională și aplicată.
UMF ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca este singura universitate de medicină și farmacie din România inclusă în Alianța Universităților Europene, aflându-se printre cele 13 universități din România care au intrat în astfel de consorții și singura care face parte dintr-un grup de un asemenea prestigiu.
“Ne simțim cu adevărat privilegiați și extrem de onorați că am devenit parte a acestei familii de universități care împărtășesc aceeași viziune, ce va avea un impact semnificativ asupra cercetării științifice și învățământului superior european, în deceniile următoare. În ultimii ani, UMF „Iuliu Hațieganu” a arătat că este un reper important în educația și în cercetarea medicală și farmaceutică, iar acum ne afirmăm și pe plan internațional. Participarea la acest proiect reprezintă încă un pas important pe care universitatea noastră îl face în construirea unei prezențe notabile la nivel european”, a transmis prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca.