UDMR cere remanierea ministrului Educatiei, Valentin Popa

Liderii UDMR au cerut Guvernului remanierea ministrului Educaţiei, Valentin Popa. Membrii Consiliului Permanent al UDMR, întruniţi la Cluj, au cerut acest lucru deoarece sunt nemulţumiţi de faptul că ministrul Valentin Popa a schimbat regimul predării limbii române în şcolile cu predare în limbile minorităţilor naţionale. Până acum, limba română era predată într-un regim asemănător cu o limbă străină, după manuale speciale.

Cel de-al doilea mare motiv de supărare al liderilor UDMR pe ministrul Educaţiei este aprobarea fuziunii dintre Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş cu Universitatea Petru Maior din acelaşi oraş. UDMR a fost consultat în privinţa acestei fuziuni universitare, deşi formaţiunea politică a maghiarilor ardeleni este aliată în Parlament cu PSD şi cu ALDE. De asemenea, nu există garanţii pentru păstrarea caracterului multicultural al Universităţii de Medicină şi Farmacie, de aceea, profesorii maghiari vor ataca în contencios administrativ hotărârea de guvern referitoare la fuziunea celor două universităţi. Toate aceste demersuri justifică cererea de remaniere, spune preşedintele UDMR, Hunor Kelemen.

 

Preşedintele UDMR a adăugat că nu doar maghiarii ardeleni sunt nemulţumiţi de prestaţia ministrului Valentin Popa, ci şi reprezentanţi ai sindicatelor de învăţământ. Cererea referitoare la remanierea ministrului Educaţiei va fi discutată în cadrul întâlnirilor pe care Hunor Kelemen le va avea cu liderii PSD şi ALDE. 

Related posts

Leave a Comment