Echipa clujeană de baschet masculin a câştigat la un punct diferenţă, 66-65, meciul cu numărul trei din finala Diviziei A.Sala Sporturilor „Horia Demian” a fost un adevărat vulcan sâmbătă, la partida cu numărul trei din cadrul finalei campionatului dintre „U” Mobitelco BT Cluj şi CSU Ploieşti. Scorul general era 1-1, iar egalitatea s-a menţinut şi după primul sfert al celei de-a treia partide. După 22-22 pe tabelă înainte de următoarele trei sferturi, clujenii au beneficiat din plin de aportul publicului şi au intrat la vestiare cu un avantaj de două puncte, 42-40. Ploieştenii şi-au adus aminte că sunt campionii ultimelor şapte ediţii şi au trecut în avantaj înainte de ultimul sfert, după ce au câştigat a treia parte a întâlnirii la trei puncte diferenţă. Oaspeţii au controlat ostilităţile şi în ultimul sfert, acolo unde şi-au mărit avansul până la şapte puncte, 58-65, cu aproape două minute înainte de finalul meciului. Antrenorul clujenilor, Marcel Ţenter, a cerut time-out, după care clujenii au realizat un „run” incredibil de 8-0, cu Kyndall Dykes în prim plan, până la un foarte puţin probabil 66-65 înainte cu doar câteva minute, scor stabilit când mai erau doar patru secunde de joc. Ploieştenii au ratat ultima aruncare, astfel că „U” Mobitelco conduce cu 2-1 la general, înainte de partida cu numărul patru, care are loc duminică, tot la Cluj.