„U” Mobitelco cheamă suporterii la sală

Echipa clujeană de baschet masculin va disputa, mâine, primul meci mai dificil al noului sezon, cu Gaz Metan Mediaş şi vrea ca fanii să îi uşureze misiunea.După un început lejer de sezon, în care tehnicianul Marcel Ţenter a putut să îşi facă o imagine despre potenţialul elevilor săi, pentru „U” Mobitelco Cluj începe o perioadă mai dificilă. Primul hop pe care alb-negrii trebuie să îl depăşească este partida de mâine, cu Gaz Metan Mediaş, din Sala Sporturilor „Horia Demian”, o formaţie care, alături de cea clujeană, a obţinut patru victorii din tot atâtea meciuri. Jucătorii şi antrenorul „studenţilor” fac un apel la fani să vină în număr cât mai mare, la meciul care va începe la ora 17:00, pentru a face o atmosferă care să-i ajute să îi depăşească pe medieşeni. „Gaz Metan este o echipă puternică, însă, va veni la noi acasă şi sperăm că o să-şi dea seama cine este, cu adevărat, „U” Mobitelco. Vrem ca fanii noştri să vină într-un număr foarte mare la sală, pentru că avem nevoie cu adevărat de ei. Am cam urmărit evoluţia adversarilor de mâine, însă, secretele le ţin doar pentru mine”, a declarat tehnicianul lui „U”. Biletele s-au pus în vânzare de astăzi, de la ora 11:00, iar preţul lor este între 5 şi 10 lei, în funcţie de locul ocupat în sală.

Related posts

Leave a Comment