de Sidonia Grama
Aşa va fi hotărât Atotputernicul, Cel căruia Majestatea sa Regele Mihai, cu adâncă reverenţă, şi-a închinat întreaga viaţă. Să fie acum, la câteva zile după sărbătoarea naţională a Unirii tuturor românilor, celebrate de noi buimac şi în dezunire, cu puţin înaintea primului Centenar al statului român modern, înfăptuit la 1 decembrie 1918 prin voinţa liberă şi demnă a românilor şi sub auspiciile Casei Regale a României. Acum, în ajun de Moş Nicolae, sfântul educator al copiilor uituci şi capricioşi într-ale istoriei şi memoriei, ce suntem. Acum, în plin post al Naşterii Domnului, evenimentul cosmic al creştinătăţii.
Bătrân şi împovărat de zile, asemenea patriarhilor biblici, venerabil şi înţelept, Regele Mihai se naşte de acum în Ceruri! Mihai I al României: 25 octombrie 1921- 5 decembrie, A.D. 2017. Aproape un secol (şi ce secol!) de istorie. Cruntă şi sublimă, memorabilă şi amnezică.
Ce nume îi va rezerva Regelui nostru Mihai, Istoria cu majuscule?
Cum va fi numit El printre monarhii constituţionali ai României moderne, alături de Carol I, Fondatorul dinastiei şi Modernizatorul României, Ferdinand cel Leal şi Întregitorul de neam, ori Carol al II lea, descumpănitorul? Cum va fi pomenit Regele în istoria îndelungată a domnitorilor şi voievozilor români ? El, Mihai, purtătorul numelui celui dintâi visător cu ochii deschişi ai unirii politice premoderne a tuturor românilor, sub acelaşi sceptru, în numele apărării creştinătăţii?
Căci regele este, prin excelenţă, un simbol viu, symbolon, cel care uneşte.
Mi se pare potrivit să-I spunem Regelui Mihai, cel-Îndelung-Răbdătorul, Regele Mihai, cel Îndelung-Aşteptătorul. I se potriveşte Măriei Sale figura biblică a Tatălui care-şi aşteaptă fiii rătăcitori ce suntem în continuare. Mihai I al României rămâne şi Regele îndelungatului nostru exil interior, al ne-întoarcerii noastre acasă, din prea multă uitare (auto)impusă, din prea slabă voinţă de a ne re-cunoaşte propria istorie şi tradiţia democratică.
Cert este că în constelaţia şefilor de stat ai lumii, mai cu seamă ai celui de-al doilea război mondial, între care Majestatea sa era pâna mai ieri singurul şi venerabilul supravieţuitor, regele Mihai are un nume de bun augur, recunoscut pe deplin ca unul din marii lideri ai lumii, cel care, prin deciziile sale, a scurtat durata războiului cu aproape 6 luni. Înaltele decoraţii conferite la sfârşitul celui de-a doilea război mondial de preşedinţii ambelor super puteri, sovietice şi americane, confirmă această recunoaştere internaţională de care Regele s-a bucurat: Ordinul Victoriei, cea mai înaltă decoraţie militară sovietică decernată Regelui Mihai la 19 iulie 1945, printr-o ceremonie desfăşurată în Sala Tronului, şi Legiunea de Merit în grad de Comandant Şef, conferită un an mai târziu, în 1946, din partea preşedintelui American Harry S. Truman.
„Majestatea Sa Regele Mihai I al României a dat dovadă de un comportament excepţional de merituos în exercitarea unui serviciu remarcabil pentru cauza Naţiunilor Aliate în lupta lor împotriva Germaniei hitleriste. (..)Prin judecata lui superioară, prin ascuţimea acţiunii sale şi prin înaltul caracter al cârmuirii sale personale, Regele Mihai I a adus o contribuţie extraordinară la cauza libertăţii şi democraţiei”, se afirma în brevetul de decorare semnat de Harry Truman, Preşedintele Statelor Unite ale Americii în 1946.
Citiţi întregul material AICI.
