Tânăra scriitoare Stela Giurgean a câştigat concursul de dramaturgie al Uniunii Teatrale din România – UNITER, secţiunea “Cea mai bună piesă românească a anului 2014″, cu textul “Timpul nebunilor”. Programul „Piesa Anului” al UNITER se desfăşoară sub egida şi cu sprijinul Casei Regale a României. Juriul concursului de dramaturgie “Cea mai bună piesă românească a anului 2014″, compus din criticii Marina Constantinescu, Dan C. Mihăilescu şi Marian Popescu, a reţinut în selecţia finală piesele: “Timpul nebunilor”, de Stela Giurgeanu; “Dragoste în vremea lui Koch”, de Olga Delia Mateescu; “Blana leopardului”, de Mihai Octavian Ioana şi “Ringhispil (Carusel)”, de Kincses Elemèr. UNITER precizează, prin comunicatul de presă că piesa câştigătoare din acest an a fost înscrisă în concurs fără titlu, pe baza motto-ului de pe pagina de gardă. Titlul a fost precizat mai târziu de autoare având acordul juriului. Premiul pentru „Timpul nebunilor” va fi oferit Stelei Giurgeanu în seara Galei Premiilor UNITER, care se va desfăşura pe scena Teatrului Naţional “I.L. Caragiale” din Bucureşti, pe 25 ma. Editura Unitext din cadrul UNITER va publica un volum cu textul piesei. “Cea mai bună piesă românească a anului 2013″ a fost desemnată de UNITER, anul trecut, textului “În trafic”, ce poartă semnătura Alinei Nelega.