Sâmbătă 7 august 2021 între orele 10-20 și duminică 8 august 2021, orele 10-18, va avea loc, pe platoul Cluj Arena, ,,Târgul caritabil pentru Miruna SMA-1”.
,,Asociația pentru Micuțul Noel” a reușit, începând din noiembrie 2019, să adune impresionanta sumă de 7,7 milioane de dolari cu scopul de a asigura tratamentul unor copii ce suferă de amiotrofie spinală musculară de tip 1 (SMA-1).
Tratamentul disponibil pentru această boală, Zolgensma, costă 2,1 milioane de dolari și nu este decontat de statul roman. Singura șansă pentru acești copii o reprezintă oamenii care sunt dispuși să doneze o sumă oricât de mică pentru această cauză. Acum fondurile adunate de asociație vor asigura tratamentul pentru Miruna Bejan.
Detalii despre povestea ei si despre cum se pot face donații se găsesc pe pagina Asociației Noel.
La Cluj va avea loc cel de-al 5-lea târg organizat de câțiva voluntari din cadrul asociației. La târg veți găsi o mulțime de obiecte donate de clujeni, care așteaptă să fie cumpărate: jucării, haine, cărți, obiecte de uz casnic, alimente de la producători locali, accesorii și multe altele.
Pentru detalii accesați pagina de facebook a evenimentului: https://www.facebook.com/events/402013521245886