AirConnect va suspenda toate zborurile comerciale regulate până la finalul lunii martie 2024

Compania aeriană românească AirConnect va suspenda toate zborurile comerciale regulate până la finalul lunii martie 2024. În martie 2023, AirConnect a inaugurat mai multe rute interne operate din București, spre Baia Mare, Sibiu, Târgu Mureș și Suceava, și două externe, din capitala României și Cluj Napoca spre Budapesta (Ungaria). Adițional, în timpul sezonului estival, compania a zburat regulat din Constanța spre Cluj Napoca și Timișoara, însă rutele dintre Constanța și Oradea și Suceava au fost anulate înainte de debut. De asemenea, AirConnect a anunțat și zboruri între București și aeroportul…

Read More

Aeroexpress: Zboruri pe ruta Cluj-Budapesta – Află care este frecvența

Compania ungară Aeroexpress Regional va lansa, începând cu data de 16 decembrie, zborurile pe ruta Budapesta – Cluj-Napoca – Budapesta, mai devreme decât era planificat pentru martie anul viitor, datorită interesului ridicat pentru acest serviciu. Zilele de zbor vor fi luni, miercuri şi vineri. Firma BASe Airlines, coproprietară, este cea care operează zborurile, aceasta fiind o companie aeriană cu capital ungar cu zeci de ani de experienţă în Europa. Aeroexpress intenţionează să lanseze în primăvară noi zboruri în Bazinul Carpatic, dar şi zboruri regionale, iar planul său este să creeze legături noi cu Debrecen…

Read More

A fost semnat contractul pentru lotul de autostradă Chețani – Câmpia Turzii – Vezi cât vor dura lucrările

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu anunţă miercuri că a fost semnat contractul pentru finalizarea construcţiei Lotului Cheţani-Câmpia Turzii, al Autostrăzii Transilvania. Potrivit ministrului, ”este ultimul lot care lipseşte din tronsonul de autostradă care face legătura între Târgu Mureş şi Cluj-Napoca”.    Sorin Grindeanu arată că ”asocierea de constructori austrieci şi germani are la dispoziţie 420,34 milioane de lei (fără TVA) şi 21 de luni (3 luni proiectare şi 18 luni execuţie) pentru a finaliza lucrările la acest lot al A3”. Pe acest lot vor fi construite: două poduri, șapte pasaje și…

Read More

Azomureș intră în mentenanță

Combinatul Azomureş, cel mai important producător de îngrăşăminte utilizate de agricultura şi industria românească, a anunţat că își opreşte temporar producţia, din cauza preţului ridicat la gaze naturale şi energie electrică. Totdodată conducerea combinatului avertizează că se așteaptă ca situația să devină „critică” în primele luni ale anului viitor, după cum precizează Digi24.ro. Reluarea activităţii depinde de preţul gazului metan şi de disponibilitatea acestuia în piaţă”, arată compania din Târgu Mureș într-un comunicat. Decizia managementului, aprobată de Consiliul de Administraţie, nu are efecte imediate asupra angajaţilor. „Se păstrează programul normal…

Read More

Un alpinist a fost accidentat grav în Cheile Turzii – S-a prăbușit în gol de la peste 20 de metri

Un alpinist în vârstă de aproximativ 30 de ani a suferit leziuni grave după ce a căzut în Cheile Turzii, în primul sfârșit de săptămână de când autoritățile au permis reluarea activităților sportive. Bărbatul se afla la o înălțime de peste 20 de metri și a căzut într-un punct intermediar, greu accesibil. Alți sportivi, aflați în zonă, au sunat la 112. La fața locului au sosit echipaje ale Salvamont și ale SMURD, precum și elicopterul medical de la Jibou. Echipajul elicopterului i-a acordat primul ajutor alpinistului accidentat. Echipajele medicale aflate…

Read More

CNAIR a reziliat contractul pentru autostrada Târgu-Mureş – Ditrău

Veşti proaste pentru ardelenii care sperau că vor călători mai repede şi mai uşor spre Moldova. Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a decis rezilierea contractului pentru studiul de fezabilitate pentru tronsonul de autostradă Târgu-Mureş-Ditrău. Acest tronson va face parte din viitoarea autostradă A8, care va uni Târgu-Mureşul de Iaşi.

Read More

WizzAir îşi mută cursele aeriene de la Târgu-Mureş la Cluj-Napoca

Cea mai mare companie aeriană low-cost care operează în România, WizzAir, îşi va muta cursele de la Târgu-Mureş la Cluj-Napoca. Măsura va fi una temporară, va avea durata de două săptămâni, şi este necesară din cauza reparaţiilor la pista de aterizare-decolare de la aeroportul Transilvania din Târgu-Mureş.

Read More

Lăpușan: „Guvernul Ponta se ține de cuvânt și mai face un pas în dezvoltarea infrastructurii din Transilvania ”

Guvernul Ponta se ține de cuvânt și mai face un pas în dezvoltarea infrastructurii din Transilvania și județul Cluj, prin finalizarea procedurii de licitaţie privind atribuirea contractelor aferente autostrăzii Câmpia Turzii – Ogra – Târgu Mureş, proiectele având ca sursă de finanţare fondurile europene nerambursabile.

Read More