CFR Cluj a obţinut una dintre cele mai clare victorii din actuala ediţie a Ligii I împotriva unei echipe puternice. Scorul cu care au câştigat clujenii în deplasarea de la FC Botoşani a fost de 5-1. Antrenorul Antonio Conceicao a recunoscut că a fost surprins de proporţiile scorului.
Etichetă: stiri Cluj
A fost finalizat drumul Chinteni – Vultureni
Consiliul Judeţean Cluj a finalizat lucrările de asfaltare a tronsonului Vultureni – Şoimeni – Băbuţiu – Deuşu – Chinteni situat pe drumul judeţean 109A.
Festivalul SoNoRo vine la Cluj în perioada 15 – 18 noiembrie
Ediţia din acest an a festivalului SoNoRo va avea loc la Cluj în intervalul 15 – 18 noiembrie. La nivel naţional, SoNoRo are loc în perioada 2-20 noiembrie 2018, în Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca, Braşov şi Sibiu. Recunoscut pentru concertele sale spectaculoase, în spaţii deosebite, dar şi pentru faptul că a colaborat constant cu unii dintre cei mai apreciaţi artişti ai lumii, Festivalul SoNoRo propune pentru anul acesta o reîntâlnire cu pianiştii Louis Lortie şi Marianna Shirinyan, una dintre cele mai creative şi apreciate artiste din domeniul muzicii de cameră. Louis Lortie a concertat timp de mai mult de trei decenii în întreaga lume, la Wigmore Hall din Londra, Filarmonica din Paris, Carnegie Hall sau Sala Simfonică din Chicago.
292 de noi absolvenţi ai Şcolii de Poliţie din Cluj
292 de agenţi de poliţie, dintre care 95 de fete şi 197 de băieţi, au absolvit Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca. Şeful promoţiei, cu media 9,81, este agent de poliţie Vlad-Ilie Teodosiu-Păducel, din judeţul Hunedoara.
Read MoreLuminatia, o traditie onorata in Transilvania
Cimitirele din Transilvania au devenit oaze de lumină. Ardelenii, indiferent de etnie sau de confesiune religioasă, au participat la Luminaţie, una dintre cele mai importante sărbători cu origini catolice, preluată de toţi locuitorii acestei regiuni.
Read MoreEmil Boc: Peste 10 zile va fi lansata prima licitatie legata de metroul clujean
Primarul Clujului, Emil Boc, a anunţat că administraţia locală va lansa licitaţia pentru studiul de prefezabilitate pentru construirea unui metrou. Anunţul a fost făcut azi, la şedinţa de Consiliu Local. Licitaţia ar urma să fie lansată în 10 zile.
Read MoreSportinCluj.ro: CFR Cluj s-a calificat in sferturile Cupei Romaniei
CFR Cluj s-a calificat în sferturile Cupei României, după ce a reuşit să învingă, în deplasare, echipa Gaz Metan Mediaş. Scorul final a fost de 0-1, potrivit SportinCluj.ro.
Meci dement: Universitatea Cluj, eliminata din Cupa Romaniei dupa ce a condus cu 3-0
Unul dintre cele mai demente meciuri din istoria fotbalului românesc a avut loc în această seară pe ClujArena. FC Universitatea Cluj a fost eliminată din Cupa României de către Astra Giurgiu, la capătul unui meci în care clujenii au dat trei goluri în primele opt minute, au fost opriţi de un penalty inventat, şi-au dat două autogoluri, au rămas în 10 oameni şi au fost eliminaţi cu scorul final de 3-4.
Read MoreBulevardul 21 Decembrie 1989 va fi modernizat. Dispare o banda de circulatie pentru masini
Bulevardul 21 Decembrie, de la Biserica Sf. Petru până la intersecţia cu strada Regele Ferdinand urmează să fie modernizat. Proiectul a fost evaluat la 56,3 milioane de lei, adică aproape 12 milioane de euro. Proiectul vizează îmbunătăţirea calităţii spaţiului pietonal, plantări de arbori, trecerea cablurilor în subteran, iluminat public cu tehnologie led, lărgirea benzii dedicate pentru transportul în comun şi crearea unor benzi pentru biciclete.
Read MoreSportinCluj.ro: FC Universitatea Cluj va incerca sa castige cu Astra Giurgiu
FC Universitatea Cluj se mobilizează pentru meciul din optimile Cupei României cu Astra Giurgiu. Partida va avea loc miercuri, de la ora 19.00, pe ClujArena, potrivit SportinCluj.ro.
Read More