Unul dintre cele mai pitoreşti locuri din Munţii Apuseni este Ţâcla Gavrii. Este vorba de o stâncă ce domină Defileul Răcătăului şi care, potrivit unei legende, este Tărâmul lui Zamolxe, adică locul unde acesta s-ar fi ascuns de oameni vreme de şapte ani. Ţâcla Gavrii este şi locul unde locuiesc urşii din apropiere de Mărişel, pentru că zona de bolovani şi stâncăraie este inaccesibilă oamenilor.
Read MoreEtichetă: Marisel
De ce tot mai mulţi turişti evrei aleg Mărişelul
Zona Munţilor Apuseni atrage tot mai mulţi turişti din Israel. Turiştii evrei vin în această parte a Transilvaniei pentru că există un foarte bun raport calitate/preţ în privinţa serviciilor turistice şi, în plus, au parte de peisaje frumoase şi de ospitalitate. Printre staţiunile cele mai vizitate se numără Mărişelul.
Read MoreRFI: Profesorii de matematică şi fizică învaţă cum să-i atragă pe elevi către ştiinţele exacte, prin astronomie. Unde? La Mărişel
La Mărişel, în judeţul Cluj, cadrele didactice învaţă cum să facă mai atractivă astronomia pentru elevi. De ce la Mărişel? Pentru că acolo funcţionează unul dintre cele mai eficiente observatorii astronomice din România.
Read MoreCum ar putea deveni Mărișelul inima turistică a Munților Apuseni
Mărișelul este unul dintre cele mai pitorești sate turistice din Munții Apuseni. Cei care se încumetă să străbată cei aproximativ 35 de kilometri de drum prost dintre Gilău și Mărișel, pe Valea Someșului Cald, ajung în inima Munților Apuseni, după ce lasă în urmă lacurile de acumulare de la Gilău, Someșul Cald și Tarnița. Mărișelul este cea mai mare comună din țară, cu o suprafață totală mai mare decât suprafața Bucureștiului. Satul este renumit pentru frumusețea peisajelor și pentru faptul că tradițiile populare sunt păstrate neschimbate de secole. Însă, înainte de a deveni o destinație turistică, Mărișelul a devenit un loc de întâlnire pentru locuitorii din întreaga Țară a Moților. În fiecare an, în prima sau în a doua duminică din luna iulie, zeci de mii de oameni se adună pe platoul de la Crucea Iancului, pentru a-și onora strămoșii căzuți în timpul Revoluției de la 1848 – 1849. Adunarea moților este asemănătoare, prin amploarea sa, cu cea de la Târgul de Fete de pe Muntele Găina, potrivit RomaniaLibera.ro.
Read MoreLecțiile de echitație și excursiile călare ori cu căruțele, tot mai prezente în ofertele pensiunilor
Pensiunile din Transilvania pun un accent tot mai mare pe sporturile hipice. Caii și poneii sunt utilizați atât în excursiile călare prin intermediul cărora turiștii pot descoperi frumusețea sălbatică a Munților Apuseni, cât și pentru hipoterapie.
Read MoreEclipsa, urmărită din trei observatoare clujene
Eclipsa parțială de soare a fost urmărită de trei observatoare astronomice din județul Cluj. Este vorba de cel din Cluj-Napoca, de cel din Feleacu și de cel din Mărișel.
Read MoreParteneriat pentru promovarea turismului între Mărișel și Gârda
Managerii pensiunilor din Mărișel, județul Cluj, și Gârda, județul Alba, au încheiat un parteneriat, prin intermediul căruia vor face schimb de bune practici, se vor promova reciproc și vor crea circuite turistice care vor include cele două comunități din Munții Apuseni. Parteneriatul este finanțat de Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, prin programul ”Economia Bazată pe Cunoaștere”.
Read MoreTârgul Verde și-a deschis porțile la Cora
Amatorii de produse ecologice pot să cumpere dulcețuri din fructe de pădure din Munții Apuseni sau produse realizate din plante în cadrul Târgului Verde. Manifestarea are loc în galeriile comerciale ale hypermarche-ului Cora din cartierul Grigorescu.
Read More