Una dintre cele mai importante baze on-line cu blazoane și steme din România este creată de un grup de cercetători, condus de istoricul Leonard Horvath, cadru didactic la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. Peste 150 de blazoane vor fi disponibile la un click distanță, gratuit. Această bază de date va contribui la cunoașterea rolului jucat de aristocrație în istoria acestei părți a Europei. Istoricul Leonard Horvath a pus bazele unuia dintre cele mai importante proiecte dedicate științei și artei heraldicii. Blazoane și steme mai puțin cunoscute vor fi digitalizate și vor…
Read MoreEtichetă: claudiu padurean
SportinCluj: Universitatea Cluj caută antrenor
Echipa de fotbal FC Universitatea Cluj caută un nou antrenor, după despărțirea de Eugen Neagoe. Există câteva nume cunoscute pe lista conducerii clubului, potrivit SportinCluj.ro. Unul dintre aceste nume este cel al lui Mihai Teja, care a antrenat-o ultima dată pe FC Botoșani. Tehnicianul a mai pregătit echipe precum FCSB, Gaz Metan Mediaș, Poli Iași sau FC Voluntari. Celălalt nume pomenit tot mai insistent este cel al unei adevărate legende legate de istoria Universității. Este vorba de Ioan Ovidiu Sabău, care a avut la FC Universitatea Cluj diferite roluri: jucător,…
Read MoreEvoluție spectaculoasă pentru economia Clujului
Pentru prima dată în istorie, Cluj-Napoca a depășit media europeană la un indicator important. Este vorba de numărul de companii raportat la mia de locuitori. În viitor, spun experții în economie, Clujul va performa tot mai bine, deoarece rata de creștere a numărului de companii de pe plan local este mai mare decât rata medie de creștere de la nivelul Uniunii Europene. Și aceasta pentru că Clujul continuă să atragă investiții importante. Este vorba atât de companii noi, care își deschid fabrici sau sedii în acest județ, cât și de…
Read MorePastorala de Crăciun a ÎPS Andrei Andreicuț
Mitropolitul ortodox al Clujului, Maramureșului și Sălajului, ÎPS Andrei Andreicuț, vorbește, în scrisoarea sa pastorală de Nașterea Domnului, de necesitatea păstrării tradițiilor. Iată textul scrisorii pastorale: †ANDREI Din harul lui Dumnezeu Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului Preacucernicului cler, Preacuviosului cin monahal şi dragilor credincioși din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, Har și pace de la Pruncul Mântuitor, cunoștințe pentru tineri și putere pentru bătrâni, iar de la noi arhierești binecuvântări „Dacă tinerețea ar ști și dacă bătrânețea ar putea” „Deprinde pe tânăr cu purtarea…
Read MoreCare este mesajul de Crăciun al MS Margareta a României
Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române și Regina de drept a țării noastre, a transmis tradiționale mesaj de Crăciun. Ea elogiază generozitatea celor care i-au ajutat pe cei aflați în nevoie în contextul pandemiei și al războiului din Ucraina.
Read MoreSportinCluj: Eugen Neagoe a cerut rezilierea contractului cu FC U Cluj
Despărțirea dintre antrenorul Eugen Neagoe și clubul clujean Universitatea Cluj este oficială. Fostul antrenor al FC Universitatea Cluj, Eugen Neagoe, a decis să trimită clubului clujean o notificare de reziliere unilaterală a contractului. Înțelegerea dintre el și clubul clujean nu conține nici o clauză de reziliere, astfel că Eugen Neagoe va trebui să returneze jumătate din suma încasată până acum, adică 8.000 de euro, potrivit SportinCluj.ro. Anunțul făcut la modalitatea de încheiere a contractului cu FC Universitatea Cluj a fost făcut chiar de antrenor, pentru Gazeta Sporturilor: „Le trimit notificare de…
Read MoreScrisoare pastorală la Sărbătoarea Nașterii Domnului 2022 a Cardinalului Lucian Mureșan
Onoratului cler împreună slujitor, cuvioșilor călugări și călugărițe, iubiților credincioși greco-catolici și tuturor creștinilor iubitori de Dumnezeu Iubiți credincioși, Praznicul Nașterii Domnului, Sărbătoarea venirii lui Dumnezeu între noi ne trezește în suflete o adâncă recunoștință și ne îndeamnă să exclamăm împreună cu îngerii: „Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Lc. 2, 14). Plecăm, în chip spiritual, alături de păstori, genunchii inimilor noastre în fața „Pruncului culcat în iesle” și dăm mărire lui Dumnezeu Tatăl „care atât de mult a iubit lumea, încât…
Read MoreCrăciun feeric în Munții Apuseni
Pensiunile din Munții Apuseni se pregătesc pentru un Crăciun pe cinste, după ce, în ultimii ani, au existat restricții impuse de pandemie. Deja, primii oaspeți au și sosit în sate precum Mărișelul, Muntele Băișorii, Săvădisla sau Beliș. În satele din Țara Moților, Crăciunul va fi sărbătorit ca pe vremuri. Proprietarii de pensiuni i-au și primit deja pe primii oaspeți. În satele din Munții Apuseni, localnici și turiști, deopotrivă, se pregătesc din punct de vedere spiritual, cu rugăciuni, spovezi și colinde, însă nu uită nici de masa de Crăciun. Preparatele tradiționale,…
Read MorePompierii clujeni vor fi la datorie de Sărbători
Angajații Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență vor fi la datorie de Sărbători. ”Peste 150 de pompieri, respectiv 140 de mijloace și autospeciale pentru intervenție sunt disponibile în permanență în caz de nevoie pentru stingerea incendiilor, asistență SMURD sau evacuare în situații de urgență. În afara măsurilor dispuse la nivel operativ, o atenție sporită este acordată prevenirii situațiilor de urgență. Numai în ultimele trei săptămâni, inspectorii ISU Cluj au desfășurat controale de prevenire a situațiilor de urgență în obiective în care se preconizează că urmează să fie aglomerări de persoane.…
Read MoreSportinCluj: Romario Pires a plecat de la FC Universitatea Cluj
FC Universitatea Cluj a început să se despartă de jucătorii care nu l-au mulțumit pe antrenorul Eugen Neagoe. Primul plecat este Romario Pires, potrivit SportinCluj.ro. Jucătorul a ajuns la ”U” Cluj în pauza de iarnă a sezonului trecut. Acesta a strâns 32 de prezențe în alb și negru. El a marcat două goluri și a oferit trei pase de gol.
Read More