Taberele muzicale pentru copii sau cum chitara este mai tare decât tableta sau telefonul

Taberele muzicale organizate în diferite părţi ale Transilvaniei reprezintă pentru copii o bună alternativă la petrecerea timpului liber în faţa calculatorului, tabletei sau telefonului. În aceste tabere, copiii au ocazia să îşi exerseze talentul muzical şi să îşi facă noi prieteni.

Taberele muzicale se adresează deopotrivă copiilor care studiază în şcoli de profil şi celor care învaţă în şcoli normale, dar care sunt pasionaţi de muzică. O astfel de tabără este organizată de asociaţia clujeană ArtConcept într-un sat din Maramureş. Copiii îmbină studiul unui instrument muzical cu distracţia, spune una dintre profesoare, Andra Pătraş. ”Copiii au şi ore de teorie muzicală, nu doar studiul instrumentului, care, în acest caz, este chitara. Sunt copii de vârste diverse, de la clasa I la clasa a X-a”, spune Andra Pătraş.

 

”Am venit în această tabără pentru că nu am mai cântat de ceva vreme la chitară. Şi nici nu am mai fost vreodată într-o tabără”, spune sfios Tudor, unul dintre băieţeii din tabăra de la Suciu de Sus. ”Chitaristul meu preferat este Eric Clapton”, spune Petru, un ştrengar cu plete. ”A mea este Linda Perry”, punctează Sofia, care învaţă în clasa a V-a la Şcoala Elf.

 

Nu doar diferitele asociaţii organizează tabere muzicale. În judeţul Cluj, tabăra muzicală cu cea mai numeroasă participare a fost organizată de Episcopia Greco-Catolică de Cluj-Gherla, iar tema principală de studiu a fost o nouă orchestraţie a Horei Unirii.

Related posts

Leave a Comment