Reprezentanții sindicatelor din educație au anunțat suspendarea grevei generale din învățământ. Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” au luat decizia suspendării grevei generale.
Decizia este condiţionată de instituirea, în ordonanţa de urgenţă ce urmează a fi aprobată în şedinţa de Guvern de luni, a principiului potrivit căruia salariul de bază al profesorului debutant/asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat cunoscut şi care reprezintă 23% din maximumul grilei de salarizare din sistemul public şi de acordarea primei tranşe de majorare salarială (50% din creşterea salarială prevăzută de noua lege a salarizării) de la 1 ianuarie 2024, se menţionează într-un comunicat comun al celor două federaţii sindicale.
„Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET”, în urma consultării liderilor organizațiilor sindicale afiliate, în cadrul ședințelor Colegiilor liderilor celor două federații, au luat decizia suspendării grevei generale, condiționată de instituirea, în ordonanța de urgență ce urmează a fi aprobată în ședința de Guvern de astăzi, prin articol distinct, a:
– principiului potrivit căruia salariul de bază al profesorului debutant/asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat cunoscut și care reprezintă 23 % din maximul grilei de salarizare din sistemul public;
– acordării primei tranșe de majorare salarială (50% din creșterea salarială prevăzută de noua lege a salarizării) de la 01.01.2024”, arată reprzentanții FSLI pe pagina de Facebook.
Potrivit acestora, În situația în care în textul noii legi a salarizării nu se vor aplica principiile cuprinse în ordonanța de urgență, greva va fi reluată.
[…] Știre de ultimă oră: Greva din educație a fost suspendată […]