Antrenorul Poli Iași, Daniel Pancu, a declarat că își dorește victoria în meciul cu CFR Cluj, din Liga I. Partida precedentă, din Cupa României, a fost câștigată de Poli Iași, cu scorul de 1-0, potrivit SportinCluj.ro.
„E un meci complicat, greu, în primul rând avem absențe importante, Frăsinescu, Vanzo și Platini sunt suspendați. Suntem mai bine cu moralul după jocul de la Cluj din Cupa României, ne-am demonstrat nouă în primul rând că putem câștiga împotriva oricărui adversar din campionat.
Suntem într-un moment în care pare că și astrele s-au întors cu fața la noi, pentru că am avut și norc la Cluj, în Cupă. Trebuie să recunoaștem, e un factor important și norocul, pentru că am avut multe jocuri pierdute categoric fiind lipsiți de șansă”, a spus Daniel Pancu, într-o conferință de presă.
El a recunoscut și faptul că echipa sa a fost avantajată în meciul de la Cluj, din Cupa României. „Angiulli a fost criticat de mulți, dar el vine după 8 luni de pauză într-un joc oficial, își cunoaștea colegii de 3 săptămâni și eu cred că s-a descurcat foarte bine. Acele penaltyuri nu le-am văzut de pe bancă, dar au fost. Este pentru prima dată de când sunt la Iași când se poate vorbi despre decizii în favoarea Politehnicii, pentru că în campionat nici măcar un out nu am avut. Nu mai spun de 3 goluri primite la 0-0 din ofsaiduri clare”, a spus Daniel Pancu.