Sindicaliştii strâng semnături pentru modificarea Legii Educaţiei


Sindicaliştii sunt supăraţi că nici una din prevederile lor n-a apărut în noua lege a Educaţiei şi atenţionează asupra riscurilor care pot apărea în sistem, dacă această lege rămâne în forma actuală. Ei vor să strângă semnături pentru a modifica noula Lege, în forma aprobată de Guvern.Reprezentanţii sindicatelor din învăţământ se declară total nemulţumiţi de actuala formă a Legii Educaţiei, aprobată, luni, de Guvern. Sindicaliştii spun că nici una dintre prevederile lor nu a fost luată în seamă. Drept urmare, au decis să strângă semnături de la toţi cei care sunt de acord cu prevederile lor şi să ceară din nou modificarea noii legi.

„Nu s-a ţinut cont de nici una dintre prevederile noastre. Legea a rămas aşa cum au proiectat-o la început şi nu credem că este o soluţie pentru reformarea sistemului de învăţământ”, a declarat preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Aurel Cornea.

Sindicalistul nu are o părere bună despre schimbările esenţiale ale prezentei legi. În opinia lui Cornea, învăţământul gimnazial de nouă clase nu asigură competenţa tehnologică a elevilor, iar titularizarea pe post nu este o soluţie, deoarece creează instabilitate în sistem.

Finanţarea învăţământului privat, supărătoare pentru FSLI

O altă prevedere supărătoare pentru sindicalişti se referă la finanţarea învăţământului privat. „Nu putem fi de acord cu finanţarea de la stat a învăţământului privat, la acelaşi nivel cu cel de stat. Asta înseamnă concurenţă neloială”, precizează Cornea.

În această perioadă, până pe 30 aprilie, reprezentanţii FSLI strâng semnături de la părinţi, de la societatea civilă şi de la toţi cei care le susţin propunerile.

„Sperăm să avem şi înţelegere, pentru ca această lege să nu fie sortită eşecului”, spune liderul FSLI, Aurel Cornea.

Totuşi, sindicaliştii din Educaţie spun că nu au fost foarte surprinşi de această formă a legii. „Nu s-a rezolvat absolut nimic din ceea ce am propus noi. Un reprezentant al Ministerului Educaţiei chiar spunea că o să avem o surpriză foarte mare. Noi am crezut că a fost vorba de negocieri, dar văd că nu a fost aşa”, a afirmat, pentru Realitatea.NET, secretarul general al Federaţiei Educaţiei Naţionale (FEN), Constantin Ciosu.

Una dintre nemulţumirile liderilor de sindicat o reprezintă problema bacalaureatului. „Proiectul de lege prevedea că bacul trebuia să se dea la două probe plus la cele de competenţă. Acum, legea prevede ca examenul să fie la trei probe scrise”, spune Ciosu.

FEN, nemulţumită că au scăzut amenzile pentru părinţi

Liderul FEN este nemulţumit şi de faptul că au fost reduse amenzile pentru părinţii care nu îşi supraveghează copiii. În acest caz, sumele au scăzut de la 500-5.000 de lei la 100-1.000 de lei.

Nu în ultimul rând, sindicaliştii spun că o problemă reală este resursa umană, aşa cum o prevede noua lege a Educaţiei.

„Se renunţă la titularizarea pe sistem şi cadrul didactic va fi titular pe şcoală. Acest lucru nu ar fi rău, dacă profesorilor li s-ar face, anual, o evaluare. Şi nici această evaluare nu ar fi un lucru rău, dacă ar fi făcută de o persoană competentă, dar evaluarea se face de consiliul de administraţie care este alcătuit, în părţi egale, din părinţi, comunitatea locală şi şcoli. Cum preşedintele unui consiliu de administraţie nu poate fi un cadru didactic, nu ştiu cum reprezentanţii comunităţii locale sau părinţii pot analiza competenţa unui profesor. În acest fel, un cadru didactic bun poate fi înlăturat din şcoală”, atrage atenţia secretarul general al FEN, Constantin Ciosu.

Studenţii: Corupţia universitară este stimulată, în loc să fie combătută

Sindicaliştilor din Educaţie li se alătură şi reprezentanţii studenţilor. „Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) îşi declară dezamăgirea vizavi de proiectul de Lege a Educaţiei înaintat către Guvern luni. Legea Educaţiei promovează două trasee – emigrare sau reîntoarcerea la activităţi agricole care nu necesită studii superioare”, se arată într-un comunicat al organizaţiei emis presei.

Studenţii sunt nemulţumiţi de faptul că, spun ei, potrivit noii legi a Educaţiei, corupţia universitară este stimulată în loc să fie combătută, învăţământul de stat nu este gratuit nici pentru cei cu locuri subvenţionate de la stat, iar legea lasă loc unor boom-uri imobiliare.

Related posts

Leave a Comment