S-a încheiat primul semestru al anului şcolar 2009 – 2010

După 4 săptămâni de şcoală, elevii au intrat din nou în vacanţă. Astăzi a luat sfârşit primul semestru al anului şcolar 2009 – 2010.Cei peste trei milioane de şcolari şi preşcolari vor reveni în bănci pe 8 februarie, când începe semestrul al II-lea. În aceeaşi lună, liceenii vor da prima probă orală a bacalaureatului, la limba română.
De pe 19 până pe 29 aprilie, ei trebuie să facă dovada că ştiu să utilizeze calculatorul. Pe 31 mai vor mai da o probă, cea de limbă străină.
În sesiunea scrisă a bacalaureatului, elevii vor avea doar trei probe. Limba română, pe 28 iunie, matematica sau istoria, pe 30 iunie, iar ultima probă, la alegere, pe 2 iulie. Şi admiterea la liceu se va schimba. Testarea cu subiecte de tip internaţional va înlocui teza cu subiect unic.
Elevii de clasa a VIII-a vor da doar două examene, la limba română şi matematică, ambele în luna mai.
La admitere vor conta însă şi mediile de la tezele cu subiect unic susţinute în clasa a VII-a.

Related posts

Leave a Comment