În ciuda puterii de cumpărare reduse, românii plătesc în medie cu 18% mai mult pentru energia termică în sistem centralizat, comparativ cu alte state europene. Potrivit unui studiu realizat la nivel comunitar, costul gigacaloriei produse în România este la fel de mare ca şi în Germania sau Finlanda. În schimb, Produsul Intern Brut (PIB) pe cap de locuitor este de circa 5 ori mai mic. Specialiştii au precizat că de vină pentru «deformarea» preţurilor sunt guvernanţii, care nu au reusit pâna acum să pună la punct o strategie de alimentare cu căldura, dar au cheltuit, ani la rând, sume imense pentru subvenţii şi pentru reabilitarea centralelor termoelectrice mari care functionează pe tehnologii învechite.Consumatorii din România plătesc în medie cu 18% mai mult pentru energia termică în sistem centralizat comparativ cu celelalte state europene, din cauza operaţiunilor ineficiente ale companiilor care asigură acest serviciu, potrivit unui studiu al AT Kearney, potrivit Mediafax. Costul gigacaloriei în România este în medie de 60 de euro, nivel similar cu cel din Germania. În schimb, Produsul Intern Brut (PIB) pe locuitor al României este de 6.334 de euro, în timp ce în Germania se ridică la 30.428 de euro.
Un alt stat cu un pret al gigacaloriei apropiat de cel plătit de români este Finlanda (59 de euro pe gigacalorie – n.r.), însa PIB-ul pe locuitor în această ţară este însă de 35.094 de euro. În schimb, în Lituania, stat cu un PIB pe locuitor de 9.582 de euro, preţul gigacaloriei este de 39 de euro. „Acest preţ (plătit în România, n.r.) generează o importanta povara suplimentară asupra bugetelor locale şi de stat care subvenţionează preţul consumatorilor casnici, în timp ce industria româneasca suferă din cauza costurilor mai mari de producţie“, precizează autorii studiului. Potrivit AT Kearney, subvenţiile în preţul final al gigacaloriei acoperă, în medie, aproximativ 48% din costurile totale de producţie, distribuţie şi furnizare.