Roman Copper a preluat Cupru Min Abrud pentru preţul de 200,7 milioane euro

Firma canadiană Roman Copper Corp. a câştigat licitaţia pentru preluarea Cupru Min Abrud la preţul de 200,77 milioane euro , de 3,5 ori peste preţul de pornire a licitaţiei, de 57,3 milioane euro , a anunţat luni Ministerul Economiei, potrivit Mediafax.”Licitaţia a fost adjudecată în favoarea firmei Roman Copper Corp. Canada la preţul de 200,77 milioane de euro , preţul de pornire al licitaţiei fiind de 57,36 milioane de euro “, se arată într-un comunicat al instituţiei.
Ministerul Economiei va negocia cu Roman Copper clauzele contractului de vânzare-cumpărare a acţiunilor.
Cupru Min deţine exploatarea Roşia Poieni, unde sunt concentrate 60% din rezervele de cupru ale României.
Statul a încercat de mai multe ori să vândă Cupru Min, prima oară în 2008. Anul trecut, Ministerul Economiei a scos din nou la licitaţie compania, cu intenţia de a vinde integral acţiunile pe care le deţine, dar a amânat procedura pentru 26 martie 2012.
Privatizarea Cupru Min a fost aprobată de Guvern încă din 2006 şi a fost asumată de Executiv în scrisoarea de intenţie aferentă aranjamentului stand-by de tip preventiv cu Fondul Monetar Internaţional (FMI).
Potrivit acordului cu FMI, termen de privatizare a Cupru Min a fost stabilit pentru sfârşitul lunii aprilie.
La licitaţia cu strigare pentru vânzarea pachetului integral de acţiuni al Cupru Min s-au înscris alte trei companii, respectiv Oz Minerals (Australia), Dundee Holding BV (Olanda) şi Ellatzite Med Ad din Bulgaria, ultima fiind însă descalificată.
Roman Copper Corp. este înregistrată în Toronto şi este controlată de magnatul Stephen Roman, moştenitorul lui Stephen B. Roman, una dintre figurile notabile ale industriei miniere canadiene.
Stephen Roman a intermediat în anii ’80, împreună cu tatăl său, achiziţionarea primului reactor nuclear CANDU de către regimul Ceauşescu şi a participat la atragerea finanţării iniţiale pentru Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation, potrivit presei canadiene.

Related posts

Leave a Comment