
Însă Călin Popescu Tăriceanu a declanșat un adevărat scandal, după ce a lansat o serie de acuze la adresa actualului primar, fostul premier Emil Boc. Mai întâi, copreședintele ALDE l-a acuzat pe primarul Clujului de lipsă de viziune în domeniul economiei. Ușor confuz, Călin Popescu Tăriceanu a declarat că ”primarul trebuie să dezvolte o viziune de dezvoltare a orașului care – atenție! – ar trebui să anticipeze dezvoltarea, și nu să propună soluții pentru problemele cu care orașul se confruntă de 10 sau 15 ani, cum se întâmplă peste tot în România. Primarii rezolvă problemele trecutului, n-au nici o viziune de viitor! Pe mine mă bucură foarte mult că un om cum este domnul Buzoianu a putut să vină să descrie o astfel de viziune (n.r. – Octavian Buzoianu a lansat în campania electorală o viziune asupra dezvoltării Clujului pentru următorii 40 de ani), comparativ cu ceea ce face domnul Boc, care dovedește și ca primar, așa cum a dovedit și ca prim-ministru, că nu este un om de viziune, este un executant mărunt. Dacă se găsește și un șef care să-i dea ordine, n-are nici un fel de problemă să se conformeze și nu face decât să meargă exact pe tiparele politice cele mai proaste pe care România le-a dobândit în cei 25 de ani – 26 de ani de la căderea comunismului. Adică, mafia politică la Cluj este… are o dimensiune aparte. Mafia este familia politică. Domnul Boc și cu finu’! Finu’ și cu nașu’ împreună conducem orașu’! Chiar am putea așa să-i facem până la urmă și să-i completăm să-i facem o… ăăăă… epigramă pentru domnul Boc”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.
Însă Călin Popescu Tăriceanu este nașul finului său, Bogdan Olteanu, pe care l-a promovat în funcția de președinte al Camerei Deputaților în perioada 2004-2008. La data alegerii lui Bogdan Olteanu în fruntea Camerei inferioare a Parlamentului, Călin Popescu-Tăriceanu era șeful Guvernului, președintele PNL, cel mai important partid din coaliția de guvernare de la acea dată, și copreședinte al Alianței Dreptate și Adevăr, în jurul căreia se formase majoritatea parlamentară care mai includea PC, UDMR și parlamentarii independenți care reprezentau interesele Blocului Național Sindical. Totuși, Călin Popescu Tăriceanu a declarat la Cluj că Bogdan Olteanu ar fi fost promovat exclusiv grație valorii sale personale.
”Haideți să vă spune ceva: Bogdan Olteanu și-a făcut propria carieră în Partidul Național Liberal. Și-a început cariera odată cu mine. Sigur, diferență de aproape 20 de ani între mine și Bogdan Olteanu. Alături de Bogdan Olteanu, din generația lui au fost o serie de alți oameni tineri care au fost promovați sau au promovat, cum vreți să spuneți, că nu vreau să îmi arog întotdeauna merite, Mihai Voicu, care este astăzi în PNL, Dan Motreanu, Cristian David… Nu l-am luat pe Bogdan Olteanu că, la un moment dat, i-am botezat copiii și pentru lucrul ăsta l-am promovat… Dacă Bogdan Olteanu era promovat pe criteriul ăsta, după ce io am plecat din PNL, Bogdan Olteanu ar fi trebuit să dispară! Iată că n-a dispărut și PNL-ul l-a promovat în funcția de de viceguvernator al Băncii Naționale”, a spus Călin Popescu Tăriceanu.
Declarațiile sale au stârnit reacții dure din partea liderilor PNL. Primarul Emil Boc a emis un comunicat de presă. ”Călin Popescu Tăriceanu este ultimul om din România care are dreptul să vorbească despre viziune politică, în condiţiile în care a lăsat ţara complet nepregătită în faţa crizei economice iar prin măsurile luate a agravat situaţia României.
În contextul creşterii economice de 8%, Călin Popescu Tăriceanu a lăsat ţara cu un deficit bugetar de 5,2%, fapt ce a îngreunat decisiv situaţia economică a României în perioada 2009-2012.
Iar tot legat de viziune, în timp ce municipiul Cluj-Napoca a reuşit să devină principalul competitor al Bucureştiului şi primul oraş din România în materie de calitate a vieţii, ca urmare a unei viziuni aplicate coerent de Primărie, nu ştiu să existe vreo primărie condusă de către ALDE care să conteze la nivel național”. La rândul său, candidatul PNL la șefia Consiliului Județean, senatorul Alin Tișe, finul lui Emil Boc, s-a declarat jignit de declarațiile liderului ALDE. ”Lupul moralist şi mincinos, pe numele său Călin Constantin Anton Popescu Tăriceanu, îşi permite să emită judecăţi de valoare, dar uită să privească în propria ogradă. Aşa cum ne-au obişnuit deja, în lipsa unor proiecte concrete pentru Cluj-Napoca şi judeţul Cluj, liderii PSD şi cei ai partidului-balama, ALDE, îşi permit să emită judecăţi de valoare despre candidaţii altor partide, dar uită se privească în propria ogradă.
Călin Constantin Anton Popescu Tăriceanu, prezent astăzi la Cluj, pentru că doar aici îl mai ia cineva în seamă, a făcut o serie de afirmaţii jalnice care, în calitatea sa de-al doilea om în stat, nu îi fac cinste deloc. Călin Constantin Anton Popescu Tăriceanu este un personaj închipuit, arogant şi narcisist, care nu vine la muncă în Senat şi încasează un salariu lunar de 21.000 lei pe lună. Călin Constantin Anton Popescu Tăriceanu este un sinecurist care, prin troc politic, deţine şefia Senatului.
În loc să judece oamenii după competenţe, Călin Constantin Anton Popescu Tăriceanu îi judecă după relaţii şi afinităţi. Dacă este aşa, atunci să spunem lucrurilor pe nume: Călin Constantin Anton Popescu Tăriceanu şi-a numit finii şi partenerii de afaceri în poziţii de miniştri şi secretari de stat, în schimb, cei la care a făcut referire în conferinţa de presă de astăzi şi-au asumat să candideze pe funcţii alese”, a afirmat Alin Tișe.
În ”războiul nașilor” a intervenit și candidatul partidului Mișcarea Liberală, jurnalistul Liviu Alexa. El a afirmat că ”Alin Tișe este finul lui Emil Boc, într-adevăr, dar, din câte știu eu, și se poate verifica public, și-a câștigat în două rânduri legitimitatea politică, obținând voturile oamenilor pentru CJ și Senat. Domnul Tăriceanu, în calitate de naș politic al domnului Buzoianu, atacă în mod gratuit Clujul, a făcut-o mereu. El însuși este un sinecurist politic, fiindcă prin trocul cu PSD-ul și-a obținut postul de șef al Senatului. Cam ăștia–s oamenii ce-l susțin pe Buzoianu: PSD Cluj, care mai e cum e, ALDE, o carcasă politică, UNPR Cluj, care mai are un singur membru, pe Ștefan Dimitriu, și PNȚCD, un partid compus din șase oameni, care visează la trecut”.