RFI: Sesizările SRI despre Hexi Pharma, cărbunele aprins din administraţia locală din Cluj

SRI a transmis, în cinci ani, patru informări referitoare la calitatea necorespunzătoare a dezinfectanţilor Hexi Pharma utilizaţi în spitale, una singură ajungând la Ministerul Sănătății, iar restul la două consilii județene și o prefectură. Potrivit informaţiilor făcute publice de Comisia de control a SRI din Parlament, cele două consilii judeţene sunt Cluj şi Vâlcea, iar prefectura notificată este tot cea a judeţului Cluj, scrie rfi.ro.Potrivit Comisiei parlamentare de control a SRI, Serviciul Român de Informaţii ar fi trimis, în perioada 2011-2016 sute de sesizări, însă doar patru precizau denumirea companiei Hexi Pharma. La Cluj, în perioada 2011-2016 au fost cinci preşedinţi ai Consiliului Judeţean care s-au perindat prin această funcţie, din care unul, Horia Uioreanu, a fost condamnat la şase ani şi şase luni de închisoare cu executare, pentru fapte de corupţie. Dintre cei cinci şefi ai Consiliului Judeţean, patru au fost din PDL-PNL şi unul UDMR.
Pe de altă parte, în 2013, un ziar local numit Făclia a scris un articol în care arăta că în spitalele clujene ar fi un număr mare de infecţii intraspitaliceşti şi atrăgea atenţia asupra procedurilor de achiziţii. În 2013 era preşedinte al Consiliului Judeţean Horia Uioreanu. Este vorba despre informări cu caracter secret venite din partea SRI, la care nu avea acces oricine din Consiliul Judeţean, decât persoana desemnată pentru aşa ceva. Corespondentul RFI a stat de vorbă cu Horia Uioreanu, care a declarat că nu îşi aduce aminte să fi primit o astfel de sesizare. Poate că ar fi băgat în seamă mai mult o astfel de notificare dacă se referea strict la spitalele aflate în subordinea Consiliului Judeţean. În consecinţă nu a făcut niciun demers mai departe.
La rândul lor, cei doi vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean Cluj din acea perioadă Istvan Vakar şi Ioan Oleleu au declarat că nu aveau acces la aceste informaţii considerate confidenţiale.

În perioada 2011-2012 prefect era unul dintre cei mai cunoscuţi medici din Cluj. Este vorba despre profesorul Florin Stamatian, de la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu”. El spune că nu a primit astfel de informări în timpul mandatului său. Fostul prefect a adăugat că dacă ar fi primit, şi-ar fi adus, cu siguranţă aminte de aşa ceva, având în vedere că este de formaţie şi de profesie medic.
În ceea ce îl priveşte pe prefectul care i-a urmat, Gheorghe Vuşcan, acesta ne-a transmis, prin intermediul purtătorului de cuvânt al Prefecturii, că a primit sesizările SRI, dar că nu a mers mai departe către Parchet, ci doar a transmis informaţiile Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Cluj. Fostului director al DSP Cluj, Dorina Duma, nu a putut fi contactată.

În articolul „Capcane în spitalele clujene: Infecţiile nosocomiale”, apărut în ediţia ziarului Făclia din data de 15 aprilie 2013, se arăta că „printre cauzele care duc la aceste îmbolnăviri pe parcursul spitalizării se numără atît lipsa de responsabilitate a cadrelor medicale şi a echipelor manageriale, cît şi modul defectuos în care se utilizează şi achiziţionează substantele dezinfectante şi sterilizante”.

La vremea respectivă, acest articol a atras atenţia deputatului de Cluj, Aurelia Cristea, care, prin intermediul unei interpelări parlamentare, i-a cerut ministrului de atunci al Sănătăţii, Eugen Nicolăescu să-i prezinte ce măsuri va lua pentru soluţionarea acestor probleme. Răspunsul lui Nicolăescu a fost că nu au fost constatate neconformităţi privind legalitatea plasării pe piaţă a produselor biocide şi a utilizării acestora. În răspuns ministrul mai arăta că pentru neregulile cu privire la curăţenia din spitale au fost date cinci amenzi în valoare de 700 de lei.

Uniunea Judecătorilor din România, condusă de magistratul clujean Dana Gârbovan, a cerut CSM să cerceteze dacă sesizările SRI au ajuns în vreun fel și la procurori și dacă aceștia au întreprins cercetări mai departe.

Related posts

Leave a Comment