
În total, în cadrul spitalului, există șase boxe pentru cai, care sunt mai tot timpul pline, tocmai datorită performanțelor, spune directorul spitalului, profesorul universitar Iancu Morar, care este și președintele Asociației Veterinare Ecvine din România. “Învățământul superior trebuie să ofere performanță, la nivelul tuturor speciilor de animale. Una dintre speciile de o mare importanță la noi în țară este specia cabalinelor. Având în vedere faptul că patologia cabalină este extrem de complexă, ea se pretează unei asistențe într-o clinică specializată. Acesta este primul motiv pentru care am inițiat acest spital de ecvine. Aș sublinia faptul că a fost complet renovat acest spațiu la sfârșitul anului trecut, iar din momentul în care l-am dat în folosință, funcționează zilnic la capacitate maximă. Sigur că asta spune multe despre interesul proprietarilor de cai pentru a avea animale sănătoase, performante, iar rolul nostru nu este altul decât de a le oferi această șansă de însănătoșire a animalelor. Patologia care se prezintă aici este mai complex decât ceea ce poate să facă medicul veterinar din teren și credem că aceasta este misiunea noastră, de a asigura un surplus de profesionalism pentru cazurile mai complicate care pot să apară în teren“, spune profesorul universitar Iancu Morar, actualul prodecan al Facultății de Medicină Veterinară.
El mai afirmă că acest spital respectă toate normele europene din domeniul bunăstării animalelor. Astfel, caii sunt ținuți în boxe individuale, iar spitalul are toate dotările moderne. Profesorul universitar Iancu Morar spune că una dintre priorități este extinderea spitalului, în așa fel încât să existe mai multe locuri de cazare. În prezent, în spital sunt internați cai din Craiova, dar au fost aduși și cai din București, Oradea sau Bistrița.
Înființarea Spitalului Universitar de Ecvine face parte din eforturile universității clujene de a ajunge din urmă marile universități din Occident. Doctorul Alexandra Păvăloiu, care activează în cadrul spitalului veterinar clujean, este și rezidentă la Viena. “Sigur că există diferențe. Clinica din Viena are o istorie cvadruplă ca lungime față de noi. Ei fac treaba asta de o grămadă de vreme. Noi am început, practic, anul trecut în octombrie, în mod oficial. Încercăm să ne închegăm ca echipă. În fiecare zi e mai bine; ei au, în primul și în primul rând, un alt spațiu. Capacitatea lor de cazare este de 80 de locuri, a noastră este de șase. Personalul de acolo este în număr mult mai mare, echipele sunt închegate pe clinici, în timp ce la noi suntem câțiva oameni care facem treaba aceasta din pasiune. Încă nu avem o formă legală de a fi specializați doar pe cai, ceea ce în Europa se întâmplă de mult timp“, spune Alexandra Păvăloiu.
Ea mai spune că „pe de o parte, cei de dincolo au niște programe de specializare deja stabilite exclusiv pe cal, care se desfășoară la un nivel foarte înalt. La noi, lucrul acesta este încă la început, însă, încet-încet, îi ajungem și noi din urmă“. Declarațiile Alexandrei Păvăloiu sunt confirmate și de acreditările internaționale pe care a reușit să le obțină Facultatea de Medicină Veterinară din Cluj. Aceasta este singura facultate de profil din România care se află printre cele mai bune instituții de învățământ superior veterinar din Europa.
Învățământul superior trebuie să ofere performanță, la nivelul tuturor speciilor de animale. Una dintre speciile de o mare importanță la noi în țară este specia cabalinelor. Având în vedere faptul că patologia cabalină este extrem de complexă, ea se pretează unei asistențe într-o clinică specializată. Acesta este primul motiv pentru care am inițiat acest spital de ecvine. Aș sublinia faptul că a fost complet renovat acest spațiu la sfârșitul anului trecut, iar din momentul în care l-am dat în folosință, funcționează zilnic la capacitate maximă.“, prof. univ. dr. Iancu Morar.