Ridzi, încă o afacere pentru partid. TVA 200%
MTS ar fi încheiat două contracte pentru achiziţia de laptopuri, cu două firme, din care una ar fi fost patronată de un lider PD-L din Găeşti. Valoarea prejudiciului ar fi de circa 80.000 de lei, susţine NewsIn.Potrivit Evenimentului Zilei, cel care ar fi dat-o pe Ridzi pe mâna procurorilor în cea două speţă, pentru care procurorii DNA cer urmărirea penală, este Paul Diaconu, fostul şef al Direcţiei Economice din MTS, acuzat şi el în scandalul “2 Mai”. Gazeta Sporturilor publică şi ea o serie de conversaţii dintre Ridzi şi angajaţi ai ministerului, sau dintre angajaţi ai MTS pe tema presupusei falsificări ulterioare a documentelor din “afacerea 2 Mai”.
Ministerul Tineretului şi Sportului a încheiat, în perioada în care Monica Iacob-Ridzi se afla în fruntea sa, un contract cu o firmă a unui vicepreşedinte PD-L din Găeşti, Aurică Bojin – Carpatik SRL – care a vândut instituţiei calculatoare, telefoane mobile, faxuri şi imprimante în valoare de 100.000 RON, informează NewsIn, citând surse apropiate dosarului. Astfel, firma a achiziţionat produsele cu 96.048,41 de lei şi le-a vândut ministerului cu 165.975,25 de lei. De asemenea, ministerul Turismului a mai cumpărat produse electronice de la SC Călin SRL Curtea de Argeş, cu 23.790, 48 de lei, în condiţiile în care firma le luase cu 15.667,28 de lei, aplicând un adaos de 8.123,2 de lei. Astfel, prejudiciul pe care l-ar fi produs ministerului a fost de aproape 80.000 de lei.
Aceasta este povestea pentru care procurorii DNA ar fi cerut marţi procurorului general Laura Codruţa Kovesi să solicite Parlamentului începerea urmăririi penale pentru infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial, fals intelectual în legătură cu fapte de corupţie, în formă continuată, uz de fals în legătură cu fapte de corupţie, în formă continuată şi participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual la Legea contabilităţii, în formă continuată. Totodată procurorii au solicitat şi percheziţionarea calculatorului pe care Ridzi l-ar fi folosit la minister.
Potrivit Evenimentului Zilei, la originea celui de-al doilea dosar, stă un autodenunţ formulat de Paul Diaconu, fost director economic al Ministerului Tineretului şi Sportului în perioada în care instituţia era condusă de Monica Iacob Ridzi. Diaconu le-a explicat procurorilor condiţiile în care se semnau contractele în minister, în “epoca Ridzi”. Concret, el a dezvăluit că fostul ministru a făcut presiuni asupra angajaţilor pentru ca aceştia să semneze documentele redactate într-o anumită formă. Miza colaborării lui Paul Diaconu cu procurorii DNA se traduce simplu: acesta ar urma să primească o soluţie de scoatere de sub urmărire penală în ambele dosare penale, în care este implicat cot la cot cu Monica Iacob-Ridzi
Paul Diaconu a rămas angajat al Ministerului Tineretului şi Sportului, chiar şi după plecarea Monicăi Iacob-Ridzi din acesta. Adică şi în prezent. Pe o funcţie de şef. Diaconu, fost director al Direcţiei Generale Economică şi Resurse Umane din MTS, a fost numit ulterior şef al Complexului Naţional Sportiv “Lia Manoliu”.
Selecţie de oferte făcută prin email
Contactat de România liberă, pedelistul Aurică Bojin a confirmat că a derulat contracte cu MTS căruia i-a livrat 20 de laptopuri, 4 copiatoare si 10 frigidere. Selecţia de oferte s-a făcut prin email. “Eu nu am cerut nimic de la nimeni, nici măcar nu o cunosc pe doamna Ridzi şi n-am vorbit niciodată cu ea. Anul trecut am fost contactat pe e-mail de domnul Constantinescu, care se ocupa de achiziţii la minister. El mi-a cerut să-i trimit o ofertă pentru laptopuri, copiatoare şi frigidere. I-am trimis ofertele tot prin e-mail, am fost selecţionat şi aşa am obţinut contractele”, a spus Bojin.
Parlamentul şi-a dat deja aprobarea pentru dosarul “2 mai – Ziua Tineretului”
Parlamentul a aprobat anul trecut începerea urmăririi penale în cazul Ridzi. Potrivit Parchetului General, aceasta era acuzată de abuz în serviciu, fals intelectual, instigare la acces fără drept şi la ştergerea fără drept a datelor dintr-un sistem informatic. “În cauză există indicii că, în cursul anului 2009, Iacob-Ridzi Monica Maria, în calitate de ministru al Ministerului Tineretului şi Sportului, împreună cu alţi funcţionari ai acestui minister, ajutaţi şi de administratorii a două firme private, au prejudiciat bugetul ministerului prin încheierea a trei contracte de servicii fără ca, în prealabil, să fie organizată şi derulată vreo procedură de atribuire”, se arată în comunicat motivul pentru care este suspectată de abuz în serviciu.
Dosarul se referă la atribuirea contractelor privind organizarea evenimentelor prilejuite de Ziua Tineretului – 2 mai.
Funeriu anunţă curăţenie în minister
Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS), Daniel Funeriu, anunţă că imediat ce HG privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret va apărea în Monitorul Oficial, toţi angajaţii fostului minister vor trece printr-un proces de evaluare, se arată într-un comunicat de presă al ministerului. Vor fi luate în considerare: profesionalismul, probitatea morală, îndeplinirea ireproşabilă a obligaţiilor de serviciu, situarea deasupra oricăror suspiciuni în ceea ce priveşte respectarea legii precum şi celelalte obligaţii legate de fişa postului. “Nu voi accepta oameni cu un statut profesional discutabil. Nu există imunitate politică atunci când vine vorba despre funcţionari şi înalţi funcţionari publici. Cartea de vizită a salariaţilor dintr-un minister trebuie sa fie impecabilă. Şi profesional şi mora”, a declarat Daniel Funeriu.