RFI: Criza politică din Moldova se adânceşte: Guvernul Streleţ a căzut

Cu votul a 65 de deputaţi socialişti, comunişti, dar şi democraţi, Guvernul Streleţ a fost demis pentru “corupţie şi ineficienţă”. În următoarele trei zile, liberal-democratul Valeriu Streleţ urmează să prezinte demisia Cabinetului de Miniştri şefului statului, Nicolae Timofti. Ulterior, preşedintele moldovean se va consulta cu grupurile parlamentare şi va identifica o nouă candidatură pentru funcţia de premier, potrivit RFI România.Democrații au venit cu mai multe argumente în susținerea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Streleț.

Liderul Partidului Democrat, Marian Lupu, a declarat de la tribuna Parlamentului că premierul a fost votat și de PD să facă treabă la Guvern, dar se ocupă doar de partid și face avocatură pentru fostul premier, Vlad Filat. “Considerăm inacceptabilă atitudinea lui Streleț. Îi reproșăm cel mai direct și cu probe că împreună cu Vlad Filat au fost împreună cu protestatarii din platforma DA împotriva Partidului Democrat. Acest comportament nu este normal. Ne-am așteptat ca acești colegi ai noștri să revină în alianță. Îl acuzăm pe prim-ministru că a obstrucționat dosarul în cazul BEM. Votul nostru de neîncredere este acordat premierului Streleț. Trebuia să respecte votul de a conduce Guvernul și a rezolva problemele țării. Cu politicianul Streleț suntem gata să colaborăm. PD nu va face alianța de stânga, nu va deturna parcursul european al R.Moldova. Partidele pro-europene trebuie să se așeze la masa negocierilor și într-o săptămână să avem o majoritate parlamentară stabilă. R.Moldova va rămâne pe calea europeană”, spune Lupu.

Referindu-se la declarațiile democraților, Valeriu Streleț s-a arătat extrem de îngrijorat față de situația din R.Moldova: “Astăzi se vor decide multe lucruri. Noi conștientizăm gravitatea situației. Se dorește conservarea sistemului. Noi nu vom participa la această afacere. Pot fi inventate diferite motive. Vă îndemn să vă debarasați de captivitate. Eu mă aștept la orice. Voi lupta pentru a apăra R.Moldova. În țara noastră poate fi inventat orice. Până la formarea unui nou Guvern, am putea intra într-o perioadă de blocaje bugetare. Nu va fi bine. Mie mi-a devenit clară evoluția evenimentelor de mai departe din ziua de 17 octombrie când m-a sunat domnul Plahotniuc. I-am transmis domnului Candu să nu mă sune, fiindcă este o persoană privată. Am înțeles că se va declanșa un proces, deoarece cum așa o persoană să iasă din cuvânt. La noi totul este ținut în captivitate de un singur om”.

Până la instalarea unui nou Executiv la Chișinău, Cabinetul actual va asigura administrarea afacerilor curente. Totodată, comentatorii politici vorbesc despre reformarea coaliției de guvernare din care va face parte și grupul celor trei deputați neafiliați, condus de fostul premier, Iurie Leancă.

În presa de la Chișinău se vehiculează deja numele viitorului candidat pentru fotoliul de prim-ministru. Este vorba de democratul Andrian Candu, președinte al Parlamentului, despre care presa a scris că este finul de cununie al controversatului om de afaceri și politician, Vlad Plahotniuc, finanțatorul Partidului Democrat.

O altă candidatură pentru fotoliul de premier ar fi cea a ex-prim-ministrului, Iurie Leancă, în prezent președinte al Partidului Popular European. Leancă nu s-a grăbit însă să răspundă dacă este adevărat ca va accepta din nou funcția de premier, menționând că sunt niște “discuții ipotetice care nu trebuie anticipate”.

Nici liberalii, nici grupul fostului premier, Iurie Leancă, nu au susținut moțiunea de cenzură. La începutul ședinței Legislativului, liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a reiterat faptul că nu va vota documentul, menționând că R.Moldova are nevoie de stabilitate, de un Guvern proeuropean.

Comentatorul politic, Nicolae Negru, spunea la RFI că de fapt moțiunea de cenzură a apărut după ce Guvernul Streleț şi-a exprimat intenția de reziliere a contractului privind concesionarea Aeroportului Chişinău. “M-am mirat că pentru prima dată socialiştii şi comuniştii şi-au unit forțele şi au semnat această moțiune de cenzură. Partidul Democrat cred că stă în spatele acestei mişcări. Este interesat de această acțiune împotriva rezilierii contractului cu firma omului de afaceri, Ilan Shor, cel care l-a denunțat pe Vlad Filat”.

În iunie, R.Moldova a rămas fără Guvern, după demisia premierului Chiril Gaburici. Ulterior, cele trei partide proeuropene, PLDM, PD și PL au format Alianța pentru Integrare Europeană și au convenit asupra formării unui nou Guvern. La sfârșitul lunii iulie, Valeriu Streleț a fost desemnat oficial pentru funcția de prim-ministru, după ce candidatura fostului ministru al Educației, Maia Sandu a fost respinsă de democrați și liberali, pentru că a venit cu mai multe cerințe, printre acestea fiind demisia guvernatorului BNM și a procurorului general.

Executivul în frunte cu Valeriu Streleț a obținut pe 30 iulie în Parlament, fără nici o problemă, votul colegilor din alianța de guvernare. Liderul democraților, Marian Lupu, declara atunci: “Intenția noastră este ca Executivul să fie eficient, să avem sprijin politic, să nu admitem greșelile din trecut. Am căzut de acord pe toate chestiunile cu Valeriu Streleț, lucru care îmi inspiră încredere”.

Amintim că în martie 2013, Guvernul condus de liberal-democratul Vlad Filat a căzut, în urma unei moțiuni de cenzură inițiate de Partidul Comuniștilor, fiind acuzat de corupție. Pentru demiterea Executivului au votat deputații PD, PCRM și cei neafiliați. Ulterior, Filat nu a mai putut fi numit din nou premier. Potrivit unei hotărâri a Curții Constituționale, un prim-ministru al unui Guvern demis “prin moţiune de cenzură pentru suspiciuni de corupţie se află în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile”.

Related posts

Leave a Comment