Profesorul Ioan Vlașin este inițiatorul site-ului neweducation.ro și, totodată, unul dintre cei mai apreciați dascăli din Transilvania. Recent, el a lansat, în Alba Iulia, cartea intitulată ”Competența”. Are la bază lecturi foarte solide, de bună calitate, astfel că poziția adoptată este greu să fie contrazisă. A întărit legătura dintre autonomie, responsabilitate și competență, subliniată în carte. O trăsătură a cărții – este una care cere, merită replică. E atât de bine scrisă că este greu să găsești o lacună, o idee de care să te agăți. Cartea este foarte incitantă, găsești lucruri la care te gândești multă vreme după ce ai închis-o. Ioan Vlașin a acordat un interviu site-ului www.clujtoday.ro.
De ce ai scris această carte?
Nu era în intențiile mele să scriu despre competență. Am altă specializare de bază, și am ajuns la ea urmând dorința eficientiza educația, din calitatea de director de școală, de a ajuta cât mai bine elevii să se pregătească pentru viață. Pe măsură ce m-am apropiat de înțelegerea complexității și a importanței conceptului pentru viața de fiecare zi, am simțit nevoia să transmit și altora din profunzimea și frumusețea lui. Nu am găsit în lecturile mele un concept integrator mai puternic, care să cuprindă și aspirașia personală și nevoia grupului într-un singur cuvânt.
Deci nu este un concept sec folosit de patroni și educatori, util doar pentru cei care vor să ia tot ce e mai bun de la om?
Înțelegerea oricărui lucru este o problemă culturală. Într-o cultură de tip dominator, în care există subordonare, competența poate însemna cât de bine execuți ordinile șefului, făcând lucrurile exact cum ți-a spus el, fără ca autonomia și responsabilitatea să aibă ceva de spus. Într-o cultură de tip partenerial, competența înseamnă o bună valorificare a darurilor personale, o împlinire a persoanei într-un grup. Oricare dintre noi ne simțim profund ofensați când este pusă la îndoială contribuția noastră la un grup, și suntem numiți proști sau incompetenți. Ne simțim astfel pentru că competența contează mult pentru noi.
Subtitlul cărții, „participare de calitate, la îndemâna oricui”, ce vrea să spună?
Competența nu este chiar așa greu de atins. Am dat în carte exemplul lui Fred, care era un simplu poștaș, dar prin modul dedicat în care el a înțeles să își facă datoria, era foarte util și apreciat de către cei pe care îi deservea. Un anumit fel de a fi autentic și prezent este necesar, restul se câștigă cu timpul, dacă se reflectă asupra activității desfășurate. Acest fel de a fi este recunoscut nu doar de ceilalți, în servirea de calitate oferită, ci și în satisfacția, bucuria trăită de cel care se implică total. Integrarea adusă ființei prin creșterea competenței este însoțită și de sentimentul de împlinire, de sens profund atins. Calitatea vieții este cu totul alta, iar acest lucru este disponibil pentru oricine este orientat și acționează în direcția creșterii competenței sale. Practic, evoluțiile majore în toate domeniile au avut loc de când participarea de calitate este în atenția oamenilor. Cu aproape 100 de ani în urmă Heidegger a fost atent la ea și ne-a dat Ființă și timp, cu descrierea unui mod prin care timpul se poate transforma în ființă, ceea ce a dus la o schimbare radicală în filosofie. Mai nou, când calitatea participării în actul învățării a fost asumată responsabil, aflăm de jocul interior și cum poate fi el de calitate. Și ca o confirmare atemporală, în creștinism, ținta creștinului este să participe la natura divină.
Am văzut în carte trimiteri la literatură, filosofie, religie, chiar la fizică. Deci, din aceste motive este nevoie de ele?
O persoană competentă este conștientă de contextul cultural în care se mișcă. Cultura, în sensul larg al cuvântului, asigură softul mental cu care lucrăm. Până când nu devenim conștienți de „softul” pe care îl utilizăm, nu putem ieși spre o individualizare autentică. Cum ar spune acum și filosofii, suntem într-o stare căzută. Atât religia cât și știința ori filosofia exercită influențe puternice în mediul cultural. Adesea ele sunt antagoniste, dar din perspectiva competenței ele sunt complementare și în bună armonie.
În carte ai atacat academismul, de ce?
Da, dar asta nu este o noutate. Au făcut-o alți oameni mult mai bine. Heidegger, spre exemplu, spune că o mare parte a scrierilor în filosofie sunt maculatură. Când o parte se sustrage slujirii ființei ca întreg, atunci ea nu mai produce nimic autentic ci numai mijloace prin care încearcă să își consolideze poziția. Așa face acum și școala, cu deosebire în mediile universitare, aservește omul pregătirii sale, în loc să ofere o bună pregătire omului. Consecința acestui fapt poate fi catastrofală pentru societate, când informarea ia locul unei bune formări, lucrurile devin tot mai superficiale. Balansând echilibrul ființei spre un anumit mod de a fi și face, destul de individualist, se ajunge la dezechilibru și în cele din urmă la boală.
Totuși, ai cuvântul înainte din partea unui academician, dl. Vlăduțescu…
Academismul este un obicei, nu o persoană. Avem mulți oameni foarte valoroși în mediul academic, spre exemplu am citat de mai multe ori pe Rădulescu Motru, cu deosebire din cartea sa Puterea Sufletească, care e ca o introducere a competenței. La noi este un specific, călugării nu se retrag și se izolează de dragul propriei mântuiri, la fel și oamenii de cultură autentici nu părăsesc omul împlinit, rămân să îi slujească lui. Consider că domnul Vlăduțescu este credincios omului integral de aceea am îndrăznit să cer o recomandare.
Și cum de propuni soluții /abordări descoperite în coaching?
Și sistemul educațional s-a întors spre competență, a ajuns să înțeleagă că învățarea este un proces care se realizează socio-constructivist, dar încă nu a găsit mijloacele prin care să realizeze o educație în acord cu noile descoperiri. Practic este o schimbare de paradigmă în care mijloacele clasice sunt depășite. În coaching obținerea unei dezvoltări reale a ființei este o condiție ca să fii retribuit. De aceea în acest domeniu s-au găsit abordări și mijloace mult mai eficiente și cu adevărat respectuoase de a veni în sprijinul omului. Jocul interior este o fenomenologie aplicată, utilă tuturor, de cea mai bună calitate, dezvoltată de Tim Gallwey, unul din părinții coachingului modern.
Cu abordări atât de diverse, mai mult pe granițe, unde speri să fiii mai bine receptat?
Orice lucrare de sinteză își asumă riscurile de a fi mai greu receptată, cu atât mai mult una care vede binele de peste tot, de la mediul economic până la religie. Nu poți fi cu adevărat integrator și de ajutor dacă nu realizezi sinteze. Avem un caracter unitar, dacă îl respectăm trebuie să ne confruntăm cu ele. Într-adevăr, va fi greu de primit lucrarea pe nișe sociale specializate. Fiecare poate spune că se ocupă de altceva, că nu are legătură cu domeniul lui. Însă am speranțe că oamenii care iubesc integralitatea lor și nu acceptă să fie prizonieri unei părți a ființei, o vor găsi utilă, indiferent unde lucrează.
