Probleme pentru „U” Cluj

Universitatea Cluj nu a reuşit decât un egal cu CS Mioveni, 2-2, după un meci cu trei cartonaşe roşii şi un penaltyCu vechiul antrenor, Ionuţ Badea, revenit pe banca tehnică, Universitatea Cluj s-a chinuit cu ultima clasată, CS Mioveni, chiar pe teren propriu. Mult mai curajoşi după plecările vedetelor Dică şi Neaga, argeşenii au reuşit să deschidă scorul în minutul 39, după o lovitură liberă în urma căreia Steven Pele a văzut direct cartonaşul roşu. Cu un om mai puţin, ardelenii au presat mai mult la revenirea de la cabine şi, după o bară, Claudiu Niculescu a reuşit să egaleze printr-o lovitură de cap în minutul 54. După trei minute, însă, o nouă lovitură liberă a Mioveniului a prins din nou adormită apărarea lui „U”, iar Olteanu şi-a readus echipa în avantaj. În minutul 70 egalitatea se restabileşte atât pe teren, cât şi pe tabelă, după ce Dan Săndulescu a văzut al doilea cartonaş galben la un fault în careu asupra lui Lucian Marinescu. „Clau-gol” a transformat penalty-ul pentru 2-2, însă, chiar dacă Mioveniul a rămas în opt jucători de câmp după eliminarea şi a lui Voicu, clujenii nu au mai putut reuşi un gol al victoriei care ar fi adus o iarnă mai liniştită la echipă. Aşa, suporterii au declanşat un război cu Gabriel Machado, care le-a făcut semne obscene şi cu antrenorul Ionuţ Badea, căruia i s-a cerut demisia, astfel că pauza de iarnă se anunţă, încă de pe acum, una destul de tensionată în tabăra „şepcilor roşii”.

Related posts

Leave a Comment