ASR Principesa Maria vine la prezentarea a două cărti de exceptie la Cluj

Alteţa Sa Regală Principesa Maria a României va fi prezentă miercuri, 12 decembrie, la Cluj.

Ocazia pentru care ASR vine în Cluj-Napoca este prezentarea cărtilor „Maria. Portretul unei Regine” si „Margareta. Portretul Reginei”.

„Margareta. Portretul Reginei” este o carte-album care înfătisează în imagini destinul primei femei din istorie care conduce Casa Regală a României. Pornind de la amintirile Majestătii Sale, de la documente, fotografii, de la obiecte personale si de la cele care fac parte din Colectia Regală, unele dintre ele prezentate pentru prima dată în acest album, Sandra Gătejeanu–Gheorghe vorbeste despre copilăria si adolescenta Custodelui Coroanei, studiile si experienta comunitară, viata de familie, interesele si activitătile Majestătii Sale Margareta în folosul României.

„Maria. Portretul unei Reginei” este, de asemenea, o carte-album semnată de Alteta Sa Regală Principele Radu al României si prezintă detalii fascinante din viata Reginei care în urmă cu 100 de ani contribuia decisiv la formarea României Mari.

Evenimentul va avea loc, începând cu ora 17:00, la Muzeul de Artă din Cluj. De asemenea, va fi prezentat publicului si Calendarul Regal 2019 decorat cu imagini unice din interiorul Palatului Elisabeta. Alături de ASR Principesa Maria, la eveniment vor lua parte si directorul Muzeului de Artă Cluj-Napoca, Lucian Năstasă-Kovacs şi jurnalistul Claudiu Pădurean.


Related posts

Leave a Comment