Poliţiştii comunitari şi personalul vamal protestează prin grevă generală, iar poliţiştii din cadrul Poliţiei Române şi Poliţiei de Frontieră protestează prin purtarea pe braţ a unei banderole tricolore, în semn de solidaritate cu toţi ceilalţi bugetari care au drept la grevă.Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor “Pro Lex”, prin membrii pe care îi reprezintă, participă începând cu data de 31 mai la greva generala pe termen nelimitat, se arată într-un comunicat.
Protestele la care se alătură, prin cele două forme, şi membrii “Pro Lex” sunt legale, conflictul de interese cu Guvernul României fiind declanşat conform legii de Federaţia “Forţa Legii”, la care organizaţia este afiliată, se arată în comunicatul sindicatului.
Pe de altă parte, preşedintele Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor “Pro Lex”, Vasile Lincu, a făcut, vineri, o cerere de sprijin la Consiliul European al Sindicatelor din Poliţie, care va trimite o scrisoare directorului Fondului Monetar Internaţional, Dominique Strauss-Kahn, în care va solicita respingerea măsurilor propuse de Guvernul României de reducere a salariilor şi sporurilor tuturor bugetarilor, inclusiv a poliţiştilor şi poliţiştilor comunitari, cu 25% şi blocarea pensionarii anticipate. În acest sens, Pro Lex a trimis şi fundamentarea pentru neaprobarea măsurilor de austeritate găsite de Guvernul României, una dintre alternativele propuse fiind aceea de reducere a cheltuielilor bugetare cu personalul pe ordonatorul de credite.
Spre exemplu, se arată în comunicat, în Ministerul Administraţiei şi Internelor se pot suspenda la plată “salariul de excelenţă” – spor pentru lucrări deosebite, reprezentând 50% din salariul de bază, spor primit de 5% dintre angajaţi, majoritatea cu funcţii de conducere. De asemenea, se poate suspenda primirea unui salariu de merit (contravaloarea salariului de merit ca suma compensatorie şi tranzitorie pentru 2010) reprezentând 20% din salariul de bază, spor primit de 30% dintre angajaţi, cu încălcarea prevederilor O.G. nr. 1/2010, întrucât, salariile de merit nu au fost stabilite în 2009 cu întindere a aplicării şi în 2010, ci s-a decis, fara emiterea unui act administrativ, ca toţi cei ce au primit salariu de merit în 2009 să primească şi în 2010, spun reprezentanţii Pro Lex.
De asemenea, se mai poate suspenda acordarea primei de vacanţă şi celui de-al 13-lea salariu. De asemenea, în Ministerul Administraţiei şi Internelor, Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor “Pro Lex” a propus recuperarea cheltuielilor judiciare efectuate cu ocazia expertizelor criminalistice. Tot pentru acest minister se poate stabili ca atribuţie ridicarea autovehiculelor parcate neregulamentar, iar plata parcarii pâna la achitarea amenzii şi a costurilor generate de ridicarea acestora sa fie venit la bugetul de stat.