Poliţiştii clujeni solicită ajutorul cetățenilor pentru a găsi o fată și un băiat în vârstă de 14, respectiv, 12 ani din Cluj-Napoca.
Minorii, frați, au fost dați în căutare miercuri seară. Potrivit informațiilor, aceștia ar fi plecat de acasă în jurul orei 16:00 și nu s-au mai întors.
Copiii pot fi identificaţi după următoarele semnalmente:
- fata, pe nume Domnica are o înălțime de 1,60 m, păr castaniu, ochi căprui, iar la momentul plecării era îmbrăcată cu pantaloni kaki, bluză de culoare albă cu modele (scris) de culoare verde, încălțăminte sport albă;
- băiatul: Simion are o înălțime de 1,40 m, tuns scurt, ochi căprui și era îmbrăcat cu o bluza albă cu dungi negre, pantaloni de blugi albaștri, teniși albaștri cu alb.
Persoanele care pot furniza orice informaţii despre minori, sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic de urgenţă 112