Peste 18 milioane de alegători votează preşedintele şi decid viitorul Parlamentului

Secţiile de vot pentru pentru alegerile prezidenţiale şi pentru referendumul privind Parlamentul unicameral şi reducerea numărului de parlamentari s-au deschis la ora 7.00, 18.347.397 de alegători, dintre care 1.790.727 în Bucureşti, fiind aşteptaţi la urne.Procesul de votare se încheie la ora 21.00. La secţiile de vot din străinătate, scrutinul a început deja, primul român care a votat fiind Adina Giurgiu, o profesoară de chimie stabilită în Auckland. Votul în străinătate se va termina luni, 23 noiembrie, pe coasta de Vest a SUA, la ora 7.00, ora României.
Întrucât scrutinul prezidenţial şi referendumul au loc simultan, alegătorii vor primi trei buletine de vot: unul pentru alegerea şefului statului dintre cei 12 candidaţi înscrişi în cursă şi alte două conţinând întrebările din cadrul referendumului. Buletinele pentru consultarea populară, unul negru şi unul albastru, conţin următoarele întrebări: “Sunteţi de acord cu trecerea la un Parlament unicameral?” şi “Sunteţi de acord cu reducerea numărului de parlamentari la maximum 300 de persoane?”.
Alegătorii care optează, atunci când se prezintă la urne, să voteze doar pentru alegerea preşedintelui României sau doar în cadrul referendumului naţional nu vor putea ca în cursul aceleiaşi zile să revină la secţia de votare şi să participe la evenimentul electoral la care anterior au renunţat. BEC a mai decis că alegătorii care doresc să îşi exercite dreptul de vot la referendumul naţional vor primi în mod obligatoriu toate buletinele de vot corespunzătoare ambelor întrebări de la referendum, neavând posibilitatea de a opta pentru una sau alta dintre acestea.
Numărul secţiilor de votare pentru scrutinul de duminică este de 21.706, dintre care 18.053 sunt secţii permanente (organizate prin dispoziţia primarilor), 3.359 sunt secţii speciale (71 fiind amenajate în unităţi sanitare) şi 294 sunt secţii amenajate în străinătate, organizate prin dispoziţia ministrului de Externe. În Bucureşti vor fi organizate 1256 de secţii de votare, din care 34 sunt speciale.
Pentru scrutin au fost tipărite peste 22 de milioane de buletine de vot, dintre care peste 20 de milioane pentru secţiile de votare permanente şi peste 1.200.000 pentru cele speciale. Secţiile din diaspora au la dispoziţie 600.000 de buletine de vot. Ştampilele din secţiile de vot sunt personalizate cu ocazia prezidenţialelor din 2009, ele având imprimate numele judeţului şi numărul secţiei de votare. Vor exista cinci ştampile pentru fiecare secţie de votare şi peste 18.100.000 de autocolante, care vor fi lipite numai pe cărţi de identitate, nu şi pe buletine de tip vechi.

Related posts

Leave a Comment