Personalități de marcă ale Clujului susțin candidatura lui Mihai Goțiu pentru un nou mandat de senator

Candidatura lui Mihai Goțiu pentru un nou mandat de senator, pe listele USR PLUS, este susținută de personalități marcante ale Clujului. Desemnarea candidaților va avea loc duminică. Daniel David, Eckstein-Kovacs Peter, Dan Perjovschi ori Comunitatea Declic se numără printre susținători.

Anunțul făcut de Mihai Goțiu legat de înscrierea în competiția internă din USR PLUS pentru un nou mandat de senator a primit mii de aprecieri și a avut sute de comentarii și distribuiri pe Facebook. Personalități clujene (și nu doar clujene) din toate domeniile precum și organizații civice cunoscute au transmis mesaje de susținere . Printre acestea se numără rectorul Universității ”Babeș-Bolyai” din Cluj, Daniel David, fostul senator Eckstein-Kovacs Peter, artistul Dan Perjovschi, cercetătorul Raul Mureșan, activistul și operatorul cultural Szakats Istvan ori directorul Bibliotecii Centrale Universitare din Cluj, Valentin Orga. Alegerile interne pentru desemnarea candidaților USR PLUS pentru Circumscripția Cluj vor avea loc mâine (duminică).

„Îl cunosc pe Mihai deoarece am lucrat cu el în multe, foarte multe proiecte de-a lungul anilor. Am apreciat mereu deschiderea extraordinară spre zona de expertiză, știe să consulte experți din domeniu. În același timp, are o abilitate extraordinară venită, probabil, din experiența lui de jurnalist de a face ca această expertiză care, uneori, poate să fie plicticoasă, să ajungă la oameni. De aceea, contribuția pe care poate să o aibă în aceste demersuri privind politicile educaționale din România este fundamentală, deoarece deschiderea spre expertiză poate să ducă la dovezi care, după aceea, sunt puse într-o variantă care poate să ajungă la oameni și pentru oameni”, afirmă despre Mihai Goțiu, rectorul Universității ”Babeș-Bolyai” din Cluj, doctor în psihologie, Daniel David.

”Dacă vrem un viitor sănătos pentru copiii noștri, avem nevoie de parlamentari care să coboare din scaune și să vină la fața locului, în pădure, pentru a pune umărul la măsuri concrete. Mihai Goțiu ne-a arătat în repetate rânduri că este susținătorul profesioniștilor din linia întâi și că înțelege că politicile corecte de mediu trebuie aplicate indiferent de context. Multe dintre proiectele în care ne-am propus să oprim distrugeri de mediu, fie că era vorba de microhidrocentrale construite fără drept, sau de furt de pădure păreau utopice la început. Dar am văzut că prin profesionalism și consecvență, reușim”, a transmis și Horea Petrehuș, din partea Asociației Valori Superioare, una dintre cele mai active asociații care luptă cu Mafia Pădurilor.

Listei de susținători i s-a adăugat și Raul Mureșan, doctor și cercetător în neuroștiințe, inițiator și organizator al Școalii Transilvane de Neuroştiinţe Experimentale (TENSS), de la Săcălaia, unde a avut invitați profesori de top de la Harvard, Max Planck, inclusiv laureați Nobel, inițiativă despre care a ajuns să se scrie și în ”Nature”. ”După ce a fost ales în Parlament, Mihai, spre deosebire de alți politicieni, nu a renunțat la luptă. A continuat să facă lucrurile pentru care l-am trimis în Parlament. A continuat să se lupte pentru păduri, pentru mediu, a continuat să se lupte pentru cercetare, pentru știință, a avut nenumărate intervenții pe aceste teme. Și, din acest motiv, îl consider ca pe un om care, în primul rând, se ține de promisiuni, se ține de programul lui, se ține de lucrurile în care crede. Mihai nu este doar un politician care face lucrurile ca să bifeze ceva, să obțină voturi. Face lucrurile astea pentru că el crede în ele. Și, din acest motiv, și eu cred în el. Și cred că ar trebui să o faceți și voi”, a spus Raul Mureșan.

Printre cei care au transmis mesaje de susținere se numără și fostul senator UDMR, Eckstein-Kovacs Peter, care și-a dat demisia din UDMR în 2018, din cauza susținerii acestei formațiuni a atacurilor la adresa Justiției. ”Roșia Montană ne-a apropiat. Am conlucrat perfect pentru o cauză bună. Apoi, el s-a implicat în politică, iar eu am ieșit din ea. Îl urmăresc de când e parlamentar. Același om dintr-o bucată, activ, incoruptibil. Știu ce vorbesc: am mâncat senat pe pâine mulți ani. Locul lui Mihai Goțiu e pe meterezele luptei parlamentare. Îl susțin/recomand fără rezerve”, arată Eckstein-Kovacs, într-o postare pe Facebook.

”Îl știu pe Goțiu de vreo 20 și ceva de ani. Pe-atunci mai mult din scrieri despre Roșia (Montană), despre proteste. (…) Acum patru ani chiar mă gândeam oare cum s-ar descurca omul în Senat, că rar văd oameni care nu se strică la cap în Parlament. Dar mi se pare că Goțiu, în acești patru ani, chiar a crescut. Și a crescut mult. Așa că, dacă acum pot să zic despre cineva, cu mâna pe inimă, că am încredere că nu-și bate joc de munca politică, de cetățeni, ăla e Goțiu. E coerent, e energic, e ultra-documentat, are o forță de muncă super-mare și este și mai disciplinat decât acum patru ani. (…) Chiar mă gândeam, ăsta luptă mai tare pentru păduri decât m-aș lupta eu. Boss the boss. Așa că-l recomand cu două mâini. Onor.”, a fost mesajul lui Szkats Istvan, operator cultural, implicat în diferite cauze civice, de la cele de mediu, până la cele ale minorității rrome.

Printre cei care îl susțin pe Mihai Goțiu e și Valentin Orga, directorul Bibliotecii Centrale Universitare (BCU) ”Lucian Blaga”. ”Am urmărit și apreciat lupta lui pentru Roșia Montană, pentru pădurile României și pentru dezvoltarea sănătoasă a Clujului. E vorba de un om determinat și hotărât, care a înțeles că educația și cercetarea, la fel ca sănătatea mediului, sunt indispensabile pentru o dezvoltare echilibrată. Te salut cu respect, Mihai Goțiu. Tenacitatea de care ai dat dovadă ca activist civic și ca om politic sunt argumentele care te recomandă. Succes!”, a transmis Valentin Orga.

Dumitru Cornel Vîlcu, cadru universitar la Facultatea de Litere, unul dintre cei mai cunoscuți animatori ai protestelor civice clujene și, în același timp, critic vocal al vieții politice (inclus a celei din USR), a avut și el un mesaj de susținere: ”Fac parte dintre cei care cred că Mihai Goțiu e una dintre cele mai bune alegeri pe care USRPLUS le poate face pentru vârful (citeşte: locurile cert eligibile ale) listei sale pentru parlamentare, la nivel naţional şi cu atât mai mult la nivelul local al Clujului. Cu patru ani în urmă, când l-am văzut renunţând la jurnalism şi activism pentru a deveni politician, am fost încrezător cu rezerve. Astăzi, spre finalul primului său mandat de senator, cred că a fost cel mai bun (sau poate singurul bun) reprezentant al Clujului şi al multora dintre cauzele mele/ noastre preferate în Parlamentul României. Nu m-a dezamăgit, sau m-a dezamăgit puţin („punctual”) şi rar, bucurându-mă mai mult şi mai des. Adunând şi scăzând, sunt mulţumit (şi sunt numărabili pe degetele mâinilor politicienii români faţă de care simt asta). Dacă va fi pe liste şi nu mă omoară covidul (sau, ştiu eu? enervarea pe atâtea aspecte ale vieţii/ societăţii româneşti) până atunci, îl voi vota. Dacă nu va fi… reticenţa mea faţă de partidul lui Barna şi Ciolos, deja importantă, va creşte mult”, a comentat Cornel Vîlcu.

Un mesaj personalizat a avut și cunoscutul artist Dan Perjovschi, care i-a trimis un desen cu textul ”ȚIU cu Goțiu, HAI cu Mihai!”.

Postarea prin care Mihai Goțiu și-a anunțat candidatura internă pentru un nou mandat de senator a avut aproape 6.000 de aprecieri și către o 1.000 de mesaje de susținere și distribuiri. Printre cei care au distribuit mesajul senatorului clujean se numără și pagina Comunității Declic, care a amintit de inițiativa civică legată de stoparea tăierilor ilegale de păduri, care a fost preluată de Mihai Goțiu și depusă și adoptată ca lege în vara acestui an.

Mesajele se susținere au fost făcute publice pe pagina lui Mihai Goțiu sau pe paginile celor care le-au transmis https://www.facebook.com/gotiu.mihai/

Related posts

Leave a Comment