Împărăteasa Maria Tereza era, în 1762, la cârma unui imperiu care era amenințat de inamici puternici. Poziția sa era șubredă, pentru că existau adversari care îi contestau legitimitatea succesorală. Până la urcarea sa pe tron, coroana austriacă era moștenită după legea salică, ce îi privilegia pe descendenții bărbați. La fel era și cazul coroanei maghiare. De aceea, Maria Tereza a fost încoronată ca rege al Ungariei, nu ca regină.
Căsătoria sa cu ducele de Lorena, Francisc Ștefan, a atenuat din obiecțiile referitoare la legitimitatea urcării sale pe tron. Însă imperiul continua să aibă dușmani puternici. În acest context, Maria Tereza a recurs la reforme care au scandalizat o parte din nobilime. Ea a decis să creeze așa-numitele regimente de grăniceri, mai ales în zonele de frontieră cu Imperiul Otoman. Aceste regimente au apărat granița imperială din Croația până în Serbia, Banat și Transilvania.
În Transilvania, de exemplu, erau cinci regimente grănicerești de infanterie: două românești și trei secuiești. De asemenea, exista un regiment de dragoni, preponderent români și unul de husari, preponderent secui. Grănicerii erau eliberați din iobăgie și împroprietăriți cu sesii de minimum 15 iugăre. Erau scutiți de multe impozite, iar fiii lor primeau dreptul să studieze gratuit în institutele școlare grănicerești și în școlile imperiale de ofițeri.
Aceste măsuri au oferit satelor de grăniceri prilejul să prospere. Cei mai viteji și mai capabili dintre ei au devenit nobili ai Imperiului. Astfel, ei au intrat în elita socială, împreună cu clericii Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, ce primiseră, la rândul lor, privilegii nobiliare prin actul cunoscut sub numele de diploma a doua leopoldină. Grănicerii erau în serviciul militar de la vârsta de 16 ani și până la 64 de ani. Doar unul din șapte grăniceri era în serviciul activ, iar restul erau rezervele, care se activau prin rotație.
Regimentele de grăniceri și-au dovedit valoarea militară mai întâi în luptele împotriva Imperiului Otoman. Regimentele formate din români ardeleni au luat parte la campaniile din Moldova și din Muntenia. Apoi, au luat parte la războaiele napoleoniene. Rapoartele armatei franceze îi menționează pe temuții războinici Dayma, care erau grănicerii români. Atunci când plecau la atac, strigau ”Dă-i, mă! Dă-i, mă!”.
Citiți întregul articol pe RFI.ro.
