Pagina de istorie: De ce a fost interzis Partidul Comunist din România

În data de 5 aprilie 1924, o ordonanţă militară interzicea activitatea Partidului Comunist din România. Ordonanţa era semnată de şeful Corpului II de Armată, care era staţionat în Basarabia. Actul era consecinţa agitaţiilor organizate de comunişti în mai multe comunităţi din Basarabia, locuite îndeosebi de etnici ruşi şi ucrainieni, pentru a obţine anexarea teritoriului românesc dintre Prut şi Nistru la Uniunea Sovietică.

Partidul Comunist din România a fost creat în anul 1921, prin desprinderea unui grup de bolşevici din Partidul Socialist din România. De la bun început, acest partid şi-a asumat că este doar o secţiune locală a Internaţionalei Comuniste, controlată ferm de Moscova. Drept urmare, comuniştii români promovau tezele Moscovei, care afirmau că România ar fi ocupat prin forţă şi apoi ar fi anexat Basarabia, în martie 1918.

 

Comuniştii militau pentru încorporarea Basarabiei şi a Bucovinei în Ucraina, pentru anexarea Dobrogei la Bulgaria şi pentru retrocedarea Transilvaniei Ungariei. În concepţia Partidului Comunist, Regatul României ar fi fost o adevărată închisoare a popoarelor, un stat multinaţional care i-ar fi oprimat pe muncitori şi care ar fi fost o creaţie artificială a imperialismului apusean.

 

În anul 1924, exista o istorie bogată în agresiuni şi provocări ale sovieticilor la adresa României. Între cele două ţări nu existau relaţii diplomatice, însă, totuşi, la Viena, reprezentanţii celor două ţări au purtat negocieri în vederea recunoaşterii Unirii Basarabiei cu România. Ele au intrat în impas atunci când sovieticii au cerut organizarea unui plebiscit în Basarabia, prin intermediul căruia populaţia să decidă în privinţa viitorului acestei provincii. Autorităţile române au refuzat, pentru că o asemenea propunere ar fi pus în discuţie întregul sistem al tratatelor de pace de la Versailles, care puseseră capăt Primului Război Mondial.

 

Drept urmare, în data de 2 aprilie 1924, convorbirile dintre cele două părţi s-au întrerupt, iar comuniştii au început imediat agitaţiile în Basarabia. Din raţiuni militare, activitatea Partidului Comunist a fost interzisă în 5 aprilie 1924. O zi mai târziu, şeful diplomaţiei sovietice, Maxim Litvinov, declara că, până la organizarea unui referendum, URSS va considera Basarabia drept parte a Ucrainei.

 

Citiţi mai multe în Pagina de istorie a RFI.

Related posts

Leave a Comment