Isaac Newton s-a dedicat cu pasiune studiului ştiinţelor şi teologiei. A excelat în matematică, fizică, mai ales în optică şi mecanică, dar şi în astronomie. De asemenea, a fost un teolog erudit şi a studiat şi alchimia.
Isaac Newton a elaborat unele dintre cele mai importante teorii. El a scris Legea atracţiei universale, care explică forţa gravitaţiei. De asemenea, Isaac Newton a construit un telescop care a permis evoluţia astronomiei. În acelaşi timp, a scris tratate de teologie care erau citite cu plăcere de contemporanii săi.
Newton credea cu tărie în dialogul fertil dintre Teologie şi Ştiinţă. A fost un monarhist convins, care a păstrat în camera sa portretul Regelui Charles I Stuart, chiar şi după ce Regele Angliei a fost ucis de partizanii lui Oliver Cromwell. Atitudinea sa i-a adus onoruri publice după restaurarea monarhiei.
În 1685, a devenit membru al Parlamentului, unde reprezenta Universitatea din Cambridge. În 1686, a fost numit director al Monetăriei Regale. Savantul şi-a pus priceperea în combaterea corupţiei şi ineficienţei din această instituţie.
Printre altele, el a găsit soluţia pentru a elimina o practică necinstită: mulţi posesori de monede de aur şi de argint tăiau marginile monedelor, pe care le dădeau mai departe, şi rămâneau astfel cu o cantitate mare de metal preţios.
Isaac Newton a decis să zimţeze marginile monedelor. Cele fără zimţi erau cântărite cu grijă şi nu valorau decât strict cantitatea lor de metal şi erau retrase din circulaţie. Măsurile luate de el au dat rezultate.