În anul 324, Imperiul Roman se afla de multă vreme în criză. Imperiul fusese guvernat prin intermediul sistemului numit Tetrarhie, care însemna doi împăraţi în Răsărit şi doi în Apus. Cel care avea să pună capăt acestui sistem avea să fie Constantin I. Acesta era fiul unui general roman, care a ajuns împărat cu ajutorul soldaţilor săi.
La moartea tatălui său, Constantin se afla în provincia Britannia, unde vechii camarazi ai tatălui său l-au proclamat împărat. Constantin I şi-a impus statutul prin forţa armelor, după ce şi-a înfrânt rivalul, pe Maxenţiu. Treptat, Constantin I a devenit cel mai puternic om din partea de apus a Imperiului Roman.
Sub influenţa mamei sale, Sfânta Elena, Constantin I a impus autorităţilor romane o atitudine tolerantă faţă de creştini, iar în anul 313, împreună cu cumnatul său, împăratul Licinus, a semnat Edictul de la Milano, prin care cei doi conducători romani au recunoscut creştinismul drept religie oficială şi au interzis persecuţiile împotriva creştinilor.
Însă, treptat, relaţiile dintre Constantin şi Licinus s-au degradat, iar Licinus a început din nou să îi persecute pe creştinii din Răsărit. Disputa dintre cei doi împăraţi s-a transformat într-un război civil sângeros.
Trupele lui Constantin au avansat spre Răsărit, iar în anul 324 flota lui Licinus a fost înfrântă categoric de cea a lui Constantin, în bătălia de la Hellespont. Licinus a decis să se refugieze în Asia Mică. A evacuat garnizoana oraşului Byzantium, pe care a alăturat-o trupelor sale de la Chalcedon, unde şi-a adus şi aliaţii vizigoţi. Apoi, Licinus a pornit în marş, pentru a-şi înfrunta cumnatul.
În bătălia de la Chrysopolis, Constantin I a arborat drapelul creştin, iar Licinus pe cel păgân. În bătălie, Licinus a pierdut 30.000 de oameni. A fugit la Chalcedon, unde a negociat predarea sa. Constantin I i-a făgăduit viaţa, însă, după câteva luni, l-a ucis, la Thesalonik.
Citiţi mai multe pe RFI.ro.
