Comentariu: Învăţământul şi reforma

Din ‘89 şi până acum, “reforma” ne-a bulversat existenţa. Acestei paradigme i-au căzut pradă relativa noastră linişte, bruma noastră de bunăstare, de trai decent, sentimentele de mândrie naţională, precum şi limba noastră strămoşească.
La fel ca întotdeauna, când am înlocuit, prin “revoluţie”, un mod de producţie cu altul, n-am folosit ceea ce era bun în vechea “infrastructură”, ci am distrus totul, reinventând totul, începând chiar cu redescoperirea roţii. Am senzaţia că aşa este şi în învăţamant. Dacă înainte de ‘89, mult ocărâtul sistem de învăţământ comunist fusese bine structurat şi stabil, permiţându-i elevului să opteze pentru o anumită specializare şi să stabilească etapele pe care urma să le parcurgă, în vederea atingerii ţintei propuse, astăzi e cu totul altceva. Regulile se schimbă în timpul jocului, pentru că fiecare ministru care s-a perindat pe la conducerea Ministerului învatamantului, a căutat să-şi lase amprenta asupra sistemului. Rezultatele se văd cu ochiul liber.Comparând ceea ce a fost cu ceea ce este azi, nu pot să nu mă întreb de ce, vechul sistem de invăţământ – structurat în opt ani de şcoală generală, trei ani şcoală profesională sau patru ani de liceu şi patru ani de facultate – a fost considerat necorespunzator?
De asemenea, mă întreb ce au făcut cei care s-au perindat pe la conducerea Ministerului învaţământului, din 1989, până în prezent?
Iată posibilele răspunsuri pe care le-am găsit:
a) au descoperit miezul în pâine,
b) au pus cozi la cireşe,
c) au dat găuri în macaroane, iar corolarul întregii activităţi ministeriale îl constituie certitudinea că
d) au investit banii publici în apa sâmbetei.

Related posts

Leave a Comment