O nouă avertizare de ploi si vijelii. Prognoza meteo pentru 27 august

O nouă avertizare de Cod Galben de ploi torenţiale, vijelii şi grindină a fost emisă de către Administratia Natională de Meteorologie (ANM) pentru 17 judeţe, printre care si judetul Cluj.

Astfel, marţi, 27 august 2019, de la ora 13:00 până la ora 22:00 în zonele montane vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torenţiale, intensificări ale vântului, vijelii, frecvente descărcări electrice şi grindină.

Judeţele vizate sunt Cluj, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Harghita, Mureş, Braşov, Covasna, Sibiu, Alba, Bihor, Arad, Hunedoara, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea şi Gorj.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp şi izolat 50…60 l/mp. Pe arii restrânse, manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala temporar şi în restul teritoriului.

Marţi, miercuri şi joi, potrivit meteorologilor, disconfortul termic va fi ridicat, iar local în regiunile vestice, sudice şi sud-estice indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Vântul va sufla cu o viteză medie de circa 1,5 metri pe secundă, directia Est.

Presiunea atmosferică se anuntă în crestere, iar umiditatea relativă va atinge indicele de 57%, conform ANM.

Maxima zilei de 27 august 2019, la Cluj, va fi de 31 de grade Celsius, iar minima se anuntă de 18 grade Celsius.


Related posts

Leave a Comment