Între timp, o decizie a Curţii de Apel Alba Iulia a părut să creeze noi controverse şi interpretări. Instanţa a achitat un condamnat într-un caz de abuz în serviciu, ceea ce a dus la interpretarea, incluiv dintr-o anumită zonă a presei, că infracţiunea respectivă nu ar mai exista după decizia Curţii Constituţionale din iunie 2016 şi că guvernul poate astfel justifica urgenţa Ordonanţei 13. Astăzi, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat chiar că dacă OUG 13 nu ar fi fost abrogată, nu s-ar fi ajuns aici.
Curtea de Apel Alba Iulia transmite însă foarte clar că inculpatul fusese condamnat pentru că a încălcat o hotărâre de guvern, nu o lege, o ordonanţă sau o ordonanţă de urgenţă, aşa cum prevede Codul penal – prin urmare, explică la RFI judecătorul Cristi Danileţ, e exclusă interpretarea că judecătorii constituţionali ar fi dezincriminat în ansamblu infracţiunea de abuz în serviciu. Instanţele ştiu ce au de făcut şi invocarea oricărei urgenţe, aşa cum s-a încercat în cazul Ordonanţei 13 este o inducere în eroare a populaţiei, afirmă Cristi Danileţ.
“Pentru noi nu este nicio curiozitate. Ne aşteptam la o astfel de soluţie încă de când a intervenit decizia Curţii Constituţionale din iulie 2016. (…) Unele siteuri sau televiziuni cu diverse interese au interpretat că urmarea deciziei CCR din 2016 este că nu ar mai exista deloc infracţiunea de abuz în serviciu în Codul Penal. Ori acest lucru nu ar fi putut exista decât dacă CCR ar fi declarat neconstituţional textul de lege care incriminează abuzul în serviciu. Însă nu am fost într-o astfel de situaţie. Curtea a spus că avem reglementare bună în Codul Penal, dar cu o anumită sintagmă. Şi anume încălcarea atribuţiilor de serviciu nu poate avea loc decât în legătură cu atribuţiile prevăzute în lege, ordonanţe sau ordonanţe de urgenţă”, a declarat judecătorul Cristi Danileţ, fost membru al CSM şi în prezent judecător la Tribunalul Cluj.