Noaptea Muzeelor, serbată la Ciucea

Noaptea Muzeelor este serbată cu fast în muzeul din Ciucea, care păstrează amintirea a doi mari poeți ei Transilvaniei, Endre Ady și Octavian Goga. Clujenii care doresc să viziteze acest muzeu pot să o facă cu ajutorul microbuzelor care pleacă din fața Muzeului de Artă din Piața Unirii și care asigură transportul gratuit.Sala de muzică a castelului găzduiește un program de muzică clasică, susținut de cursanții Școlii de arte. În Casa Albă are loc un program de muzică populară, iar în Galeria de Artă de la parterul castelului are loc o expoziție cu lucrările realizate în cadrul taberelor realizate la Ciucea de către cursanții Școlii Populare de Artă Tudor Jarda.

Unul dintre cele mai frumoase castele din Transilvania este cel din Ciucea. Situat pe o stâncă ce domină valea Crișului Repede, castelul ascunde două frumoase povești de iubire și una de prietenie.

Castelul a fost ridicat la finalul secolului XIX de către avocatul Miklos Boncza din Huedin, la dorința unei nepoate. Apoi, bogatul avocat s-a căsătorit cu această nepoată, fiica surorii sale, iar din această legătură aproape incestuoasă s-a născut Berta Boncza, cea care avea să devină soția marelui poet maghiar Endre Ady. Povestea de dragoste a Bertei Boncza și a lui Endre Ady este binecunoscută, iar unele dintre cele mai frumoase poeme ale lui Endre Ady își au rădăcinile tocmai în dragostea pe care o purta frumoasei castelane. Endre Ady a fost și unul dintre prietenii marelui poet român Octavian Goga, căruia i-a luat apărarea atunci când Octavian Goga fusese închis în Szeged, pentru opiniile sale politice. Berta Boncza și Endre Ady au locuit la Ciucea în anii 1915 – 1917, apoi s-au mutat la Budapesta. În ianuarie 1919, Berta Boncza i-a propus lui Octavian Goga să cumpere castelul. Poetul român a semnat contractul în anul 1920, iar prețul pentru vânzarea castelului a fost stabilit la 280.000 de coroane, bani pentru care Octavian Goga s-a împrumutat de la Banca Agricolă. Castelul fusese devastat ca urmare a luptelor din anul 1919. Octavian Goga l-a refăcut în stil brâncovenesc în perioada 1921 – 1926 și s-a mutat în acest castel, împreună cu cea de-a doua sa soție, Veturia. Aici a și murit marele poet român, în mai 1938, la scurtă vreme după ce pierduse postul de prim-ministru al României. Veturia Goga a construit în curtea domeniului un mausoleu, placat cu mozaic din Murano. Acolo a fost înmormântată și Veturia Goga, care a murit în anul 1979.

Related posts

Leave a Comment