
Jurnalistul Mile Cărpenişan va deveni Cetăţean de Onoare al oraşului Timişoara, titlu acordat postmortem. Propunerea a venit din partea viceprimarului Sorin Grindeanu, cu care jurnalistul a fost bun prieten.”Preferam să nu-i dau acest titlu decât peste 40 de ani. Nu poţi să te gândeşti că un tânăr de 34 de ani poate trece, atât de repede, dincolo. Am făcut, totuşi, propunerea de acordare a titlului de Cetăţean de Onoare, în calitatea mea de consilier local”, a declarat Grindeanu pentru Agerpres.
„Îmi este foarte greu să vorbesc despre Mile. Cred că a făcut cinste Timişoarei, peste tot unde a fost: din Kosovo şi fostul spaţiu iugoslav, până în Asia şi Indonezia. Tocmai pentru că a fost atât de puternic în situaţii limită, cred că a luat această boală prea uşor, părându-i-se că e o nimica toată pentru el. S-a dus prea repede dintre noi”, a mai spus viceprimarul.
Trupul neînsufleţit al jurnalistului a fost depus, marţi, la capela cimitirului „Rusu Şirianu” din Timişoara, astfel încât cei care l-au cunoscut să îşi poată lua rămas bun de la el.
De altfel, Timişoara a devenit locul de întâlnire al tuturor celor care l-au cunoscut pe „Sârbul”, aşa cum îi spuneau prietenii lui Mile. Zeci de prieteni ai ziaristului din Timişoara, din ţară, dar şi din străinătate au anunţat că vor veni să îl conducă pe ultimul drum.
Mile Cărpenişan a încetat din viaţă, luni, la Spitalul Judeţean din Timişoara, în urma unui stop cardiac, pe fondul unei septicemii generalizate. Jurnalistul va fi înmormântat miercuri, la ora 15:00.