Mii de pelerini au participat la procesiunile de la Gherla la Nicula. Povestea icoanei contrafăcute acum 23 de ani

Sătenii din Nicula au pornit un adevărat proces pentru a-și recupera icoana, care a ajuns și în fața împăratului din Viena. Acesta a decis ca icoana făcătoare de minuni să fie așezată într-o biserică nouă, din lemn, ridicată la marginea satului Nicula, unde să poată fi venerată de oricine, indiferent de confesiune sau de etnie. Contele Kornis a donat noii biserici unul dintre clopotele care se afla în turla capelei castelului său. La rândul său, Vaticanul a acordat, în 1767, indulgență plenară pelerinilor care mergeau la Nicula de Sfânta Marie Mare sau de Sfânta Marie Mică.

Greco-catolicii au ridicat, în secolul al XIX-lea, o nouă biserică, de cărămidă, pentru că biserica din lemn devenise neîncăpătoare. Iar în perioada interbelică, episcopul unit Iuliu Hossu, cel care avea apoi să devină primul cardinal român din istorie, a decis să creeze o mănăstire de călugări bazilitani, pentru a avea grijă de icoană. Tot în perioada interbelică, Papa Pius al XI-lea a acordat mănăstirii de la Nicula statutul de sanctuar marian, adică a recunoscut mănăstirea transilvăneană drept unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj din lumea catolică.

Pelerinajul de la Nicula a continuat și în timpul celui de-al doilea război mondial, când Transilvania de Nord era ocupată de Ungaria. Însă în anul 1948, comuniștii au interzis Biserica Greco-Catolică. Drept urmare, călugării greco-catolici, împreună cu superiorul lor, Leon Man, au fost arestați. Leon Man a fost ucis în Penitenciarul Gherla. Icoana făcătoare de minuni a fost luată de îngrijitorul mănăstirii și ascunsă.

Mănăstirea a fost confiscată și dată în administrarea Bisericii Ortodoxe. Pe patul de moarte, fostul îngrijitor al mănăstirii a mărturisit unde era ascunsă icoana, care a fost luată și dusă la Cluj. Inițial, ea a fost dată în custodia muzeului clujean, apoi a fost dusă în capela Institutului Teologic Ortodox. În perioada comunistă, cea mai mare ”realizare” a călugărilor ortodocși așezați la Nicula a fost incendierea vechii biserici de lemn. În locul ei, a fost adusă o altă biserică de lemn, din satul Țap.

În anul 1991, icoana de la Nicula a fost dată spre restaurare. Însă persoana care ar fi trebuit să o restaureze a fiert, pur și simplu, vechea icoană și a distrus-o iremediabil. Pe lemnul icoanei, a fost pictată una nouă, care a fost dusă la mănăstire.

În prezent, mănăstirea Nicula este obiectul unui proces de revendicare inițiat de proprietarul de drept, Biserica Greco-Catolică, tergiversat de mai mult de un deceniu de Tribunalul Bacău, acolo unde a fost strămutat. În curtea mănăstirii, comunitatea monahală ortodoxă a ridicat, cu încălcarea legii și prin sfidarea unei hotărâri judecătorești, pronunțată de magistratul Vasile Grunea, o nouă biserică de cărămidă.