Mestesugurile traditionale renasc in Transilvania

În Transilvania renaşte interesul pentru o serie de meşteşuguri tradiţionale. De exemplu, potcovari, care azi nu se mai ocupă de caii sătenilor, ci de cai de sport care pot valora şi sute de mii de euro. La fel, cioplitorii în piatră care lucrează ornamente pentru vilele milionarilor din Paris. Aceste meserii oferă meseriaşilor şansa de a duce un trai decent şi respectabil.

Vechile meşteşuguri renasc pentru că a renăscut şi preţuirea pentru obiecte produse în serii mici, de bună calitate, care încorporează de multe ori măiestrie, talent artistic şi migală. Aşa ar fi meseria de sculptor în lemn. Ioan Galgoczi din Gherla produce ornamente şi obiecte utilitare pe care le sculptează în rădăcini pe care le găseşte în pădurile de pe valea Someşului Mic. Uneori, o chiuvetă sculptată de el ajunge să coste 1.000 de euro. !Această meserie presupune multă pasiune”, spune Ioan Galgoczi.

 

De un mare prestigiu se bucură şi cioplitorii în calcar de Viştea. În satul din apropierea Clujului există meşteri pietrari care creează ornamente pentru milionarii elveţieni şi francezi. Unii dintre ei, precum Ştefan Otvos, au participat la realizarea capitelurilor de calcar care împodobesc Palatul Parlamentului din Bucureşti. Ştefan Otvos a avut ocazia să interacţioneze pe şantierul Casei Poporului chiar cu soţii Ceauşescu, cuplul de dictatori care au comandat construcţia faraonică din Bucureşti. ”Cu doamna era mai greu. Nu prea îi plăcea ceea ce îi plăcea şi domnului Ceauşescu”, spune Ştefan Otvos.

 

De mare preţuire se bucură şi meseria de restaurator de cărţi. Volumele vechi de sute de ani trec prin atelierul lui Adrian Petrescu, care spune că mulţi dintre clienţii săi vin din străinătate pentru a-şi restaura cărţile de valoare.

 

Printre alte meşteşuguri tradiţionale care au renăscut se numără şi cel de potcovar. Există în judeţul Cluj oameni care s-au specializat în Anglia pentru a se putea ocupa de caii de sport care valorează sute de mii de euro. Această meserie este atât de căutată încât profesorii Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj caută soluţii pentru a deschide o şcoală de potcovari, în parteneriat cu specialiştii în domeniu din Franţa şi din Marea Britanie.

Related posts

Leave a Comment