Evanghelia după Matei: capitolele 9 şi 10Capitolul 9
– Vindecarea unui slăbănog –
1. Iisus, urmat de ceata Sa, / Trecu marea-n cetatea “Sa”.
2. Grabnic, aici, I-a fost adus / Un slăbănog, şi-n faţă-I pus.
Iisus, văzând credinţa lui, / Îi spuse, slăbănogului:
“Hai! Îndrăzneşte fiule! / Iertate-ţi sunt păcatele!”
3. Dar nişte cărturari – fireşte – / Şi-au zis: “Omul Acest huleşte!”
4. Iisus, îndată, i-a vãzut, / Gândul ascuns, le-a cunoscut
Şi-a spus atunci: “De ce aveţi / Voi, gânduri rele? Ce credeţi
5. Că-i mai uşor de zis: “Păcate, / Câte-ai făcut, îţi sunt iertate”,
6. Sau “Scoală-te şi umblă?” Deci, / Că Fiul omului, în veci,
Are putere, pe pământ, / Să ierte rele câte sînt,
Iată că spun acum: te scoală! / Te scutură de a ta boală!
Ia-ţi patul, neîntârziat, / Şi du-te-acasă, imediat!”
7. Ologul s-a-nsănătoşit / Şi-a luat patul şi, grăbit,
Plecă spre casă. Lumea care / 8. Văzu acea minune mare,
Speriată de puterea Lui, / Slăvi Numele Domnului.
– Chemarea lui Matei –
9. Iisus, apoi, i-a părăsit. / În drumul Său, a întâlnit
Un om, la vamă aşezat, / Care, Matei, a fost chemat.
“Urmează-Mă!” – i-a poruncit / Iisus, de-ndat’ ce l-a zărit.
Omul acela s-a sculat / Şi pe-a Sa urmă a plecat.
10. Pe când şedea Iisus la masă, / Iată că au intrat în casă,
Mulţi păcătoşi, prânzind cu El, / Şi cu ai Lui, în locu-acel.
11. Când Farisei-au observat / Faptul acest, i-au întrebat
Pe ucenici: “Învăţătorul, / Cum de mănâncă cu poporul
De vameşi şi de păcătoşi?” / 12. Iisus le-a zis: “Cei sănătoşi
Nu au, de doctor, trebuinţă, / Ci cei aflaţi în suferinţă.
13. Acum, puteţi ca să plecaţi, / Să mergeţi şi să învăţaţi
Ce-a însemnat “Milă voiesc, / Iar nu jertfe”; căci Eu doresc
Să îi aduc la pocăinţă, / Nu pe cei cari sunt în credinţă –
Neprihăniţi şi-evlavioşi – / Ci pe acei ce-s păcătoşi.”
– Întrebarea ucenicilor lui Ioan despre post –
14. Odată, mers-au, la Iisus, / Elevii lui Ioan, şi-au spus:
“Şi Fariseii, dar şi noi, / Postim mereu. Însă, la voi,
Nimeni – nici ucenicii Tăi.” / 15. Iisus a zis, despre ai Săi:
“Se pot nuntaşii văieta, / Cât mirele, cu ei, va sta?
Veni-vor, însă, zilele, / Când fi-va luat mirele
Şi-atuncea, vor posti şi ei. / 16. Un petic nou, la haină-l iei
Şi-l coşi, când haina este nouă – / Altfel, le pierzi pe amândouă:
Căci dacă haina-i veche, are / Ca să se rupă şi mai tare.
17. Vinul cel nou – ştie oricine – / Că în burdufuri noi se ţine.
Burduful vechi uşor plesneşte, / Iar vinul nou se risipeşe.”
– Învierea fiicei lui Iair şi vindecarea unei femei –
18. Pe când Iisus rostea aceste / Cuvinte, a primit o veste,
Trimisă printr-un mesager, / De un fruntaş: “Iată ce-Ţi cer –
Mai adineauri, am primit / Ştirea, că fiica mi-a murit –
Să-Ţi pui Tu, mâna, peste ea, / Şi-atunci, copila va-nvia!”
19. Iisus şi-ai Lui, s-au ridicat – / Spre-a lui Iair casă-au plecat.
20. Dar o femeie a ieşit / În drumul lor, şi-a îndrăznit –
După ce greu s-a strecurat / Până când s-a apropiat –
Ca mâna să îşi fi întins / Şi haina Lui s-o fi atins.
21. De doisprezece ani, avea / O scurgere de sânge. Ea
Crezuse că de-I va atinge, / Doar haina, boala-i se va stinge.
22. Iisus S-a-ntors, căci a simţit-o / Cum L-a atins. Când a zărit-o,
“Fiică-ndrăzneşte!” – a rostit – / “Credinţa te-a tămăduit!”
23. Când au ajuns la casa lui – / Adică a fruntaşului –
Iisus văzu o mare gloată, / În curtea casei, adunată.
24. El i-a îndepărtat grăbit, / Spunând: “Fetiţa n-a murit,
Ci doarme doar.” Dar ei râdeau / Şi în batjocură-L luau.
25. Iisus i-a scos pe toţi afară. / Când S-a întors în casă iară,
De mână, fata, a luat / Şi, astfel, ea a înviat,
26. Iar vestea, despre înviere, / S-a-ntins, în grabă, cu putere.
– Vindecarea a doi orbi –
27. Când de acolo a plecat, / Doi orbi, în urmă-I, au strigat:
“Ai milă, Fiu al Domnului!” / 28. S-au aşezat în faţa Lui,
Iar El a spus: “Credeţi că Eu / Vă pot da ajutorul Meu?”
“Credem! Tu eşti salvarea noastră!” / 29. “Fie după credinţa voastră!”
30. Atunci, ochii li s-au deschis, / Iar El le-a poruncit şi-a zis:
“Să nu mai spuneţi nimănui!” / 31. Ei au uitat de sfatul Lui
Şi-afară, de cum au ieăit, / În tot ţinutu-au povestit,
Ceea ce li s-a întâmplat, / Şi cum Iisus i-a vindecat.
– Vindecarea unui mut îndrăcit –
32. Orbii abia L-au părăsit, / Când I-au adus un îndrăcit.
Omul acela, mut fusese, / 33. Dar după ce Iisus scosese
Dracul, din el, omu-a vorbit. / Lumea, care l-a auzit,
S-a minunat privind la el / Şi-a zis: “Nicicând, în Israel,
Aşa ceva, n-am pomenit!” / 34. Doar Fariseii au cârtit,
Spunând că scosul dracilor, / Se face doar prin domnul lor.
– Lui Iisus îi este milă de gloate –
35. Cetăţi şi sate, străbătea / Iisus. Pe unde El trecea,
Putea fi auzit vorbind / Şi lumii propovăduind,
Clar, Evanghelia cerului. / A vindecat, în drumul Lui,
Mereu, oricare neputinţă, / Totul fiindu-I cu putinţă.
36. Când a văzut, gloatele toate, / În jurul Său stând adunate,
I S-a făcut milă de ele, / Căci în acele vremuri grele,
Erau ca turma risipită / Ce de păstori a fost lipsită.
37. “Mare e secerişul, iar / Puţini sunt lucrătorii dar.
38. Să vă rugaţi voi, Domnului, / Să dea, la secerişul Lui,
Secerători” – aşa le-a spus, / Discipolilor Săi, Iisus.
Capitolul 10
– Trimiterea celor doisprezece apostoli –
1. Iisus, la Sine, i-a chemat / Pe ucenici. Puteri le-a dat,
De-a scoate duhuri necurate / Şi boli de a fi vindecate.
Ei, doisprezece inşi, erau, / Şi pe Iisus Îl însoţeau.
2. Acum, iată cum s-au numit / Cei doisprezece: au venit
Simon – zis Petru – şi Andrei: / Sunt fraţi; fiii lui Zebedei:
Ioan şi Iacov; iar apoi, / 3. Urmaţi au fost de încă doi:
Filip, Bartolomeu. Altul / E Toma; şi sosi rândul
Celui ce-i vameş – zis Matei; / Apoi, venit-au după ei
Iacov – feciorul lui Alfeu – / Şi Levi, numit şi Tadeu.
4. Veni şi Simon Cananeanul / Şi Iuda, zis Escarioteanul –
Acela care L-a vândut. / 5. Pe-aceşti discipoli, i-a avut
Iisus. Pe ei, El i-a trimis / În lume, după ce le-a zis:
“Pe drum păgân, să nu umblaţi; / Nici în cetăţi să nu intraţi,
Ale Samaritenilor! / Să vă feriţi din calea lor!
6. Mergeţi, mai bine, la acel / Pierdut, din a lui Israel
Casă, iar unde poposiţi, / 7. Astfel, să propovăduiţi:
“A cerului Împărăţie, / Aproape-i – gata e să vie!”
8. Pe cei bolnavi, să-i vindecaţi, / Iar pe cei morţi să-i înviaţi.
Veţi curăţa pe cei leproşi / Şi draci, afară, vor fi scoşi.
Fără de plată aţi primit, / La fel trebuie dăruit!
9. Să nu luaţi – băgaţi de seamă! – / În brâu, aur, argint, aramă.
10. Nu luaţi traistă pentru drum, / Încălţări, haine – nicidecum.
Toiag – la fel – să nu luaţi, / Căci ce trebuie, căpătaţi!
Deci, după hărnicia lui, / E hrana lucrătorului.
11. În ce cetate aţi intrat, / Mai întâi, trebuie aflat
Cine-i, acolo, vrednic, şi / La acel om, veţi poposi
Până când, iarăşi, veţi pleca. / 12. Al casei prag, când veţi călca,
Vă rog, de bine să-i uraţi, / 13. Iar de e vrednică, să staţi,
Să se reverse peste ea / A voastră pace. De-ţi vedea
Că nu-i vrednicã, înapoi, / Întoarcă-se pacea, la voi.
14. Dacă s-a întâmplat, cumva, / Că nu va primit cineva –
Nici vorba nu v-a ascultat – / Ieşiţi, atuncea, imediat,
Din casa şi cetatea ceea. / Veţi scutura, după aceea,
Praful de pe încălţăminte. / 15. Căci Eu vă spun, luaţi aminte,
Atunci, în ziua judecăţii, / Mai greu are a-i fi cetăţii
Aceleia – când va fi ora – / Decât Sodomei şi Gomora.”
– Primirea apostolilor de lume –
16. “Iată, Eu vă trimit, acum, / Să o porniţi pe al Meu drum.
Sunteţi asemeni oilor, / Plecate-n calea lupilor.
Fiţi înţelepţi deci, dragii Mei, / La fel ca şerpii. Porumbei,
La răutate, vreau să fiţi. / 17. De oameni, voi să vă păziţi,
Căci vă vor da în judecată, / În adunări; au să vă bată
18. În sinagogi. Din vina Mea, / O să ajungeţi să vă dea
Judecãtorilor, să fiţi / Drept mărturie; să slujiţi
Dovadă, înaintea lor, / Şi-apoi şi a Neamurilor.
19. Deci, când în lanţuri vă vor pune, / Nu vă gândiţi la ce veţi spune.
Ce trebuie ca să vorbiţi, / În acel ceas, o să primiţi
20. Căci Cel ce va vorbi prin voi, / E Duhul Domnului. Apoi,
21. Veni-va vremea când un frate, / Pe altul, îl va da la moarte,
Iar tatăl, pe copilul lui. / Fiii-mpotriva tatălui
Vor merge şi-l vor omorî. / 22. Pe voi, lumea vă va urî
Din pricina Numelui Meu, / Însă acela – vă spun Eu –
Cari va răbda pân’ la sfârşit, / Are să fie mântuit.
23. Atunci când veţi fi prigoniţi, / Într-o cetate, să fugiţi
În alta. N-o să apucaţi, / Cetăţile, să le umblaţi,
În Israel, când va veni / Timpul pentru a reveni
Al omului Fiu, pe pământ. / 24. Să ştiţi: discipolii nu sînt
Mai sus, de-nvăţătorul lor, / Nici robi-asupra domnilor.
25. Ajunge ucenicului / Să fie ca meşterul lui.
La fel, ajunge robilor / Să fie ca stăpânii lor.
Când “Belzebul” este numit / Stăpânul casei, negreşit,
Cei care sunt în casa lui, / Poartă pecetea numelui.
26. Voi nu vă temeþi, dragii Mei, / Şi nu vă îngroziţi de ei!
Nu e nimic acoperit / Ce nu va fi descoperit.
Nimic ce-n taină-a fost fãcut, / Nu va rămâne neştiut.
27. Ceea ce-n beznă vă spun Eu, / Să spuneţi, la lumină, vreu.
Ceea ce-n şoaptă s-a vorbit, / Trebuie propovăduit
De la-nălţimea caselor. / 28. Nu vă speriaţi de cei ce vor
Ucide trupul, ci de Cel / Care, suflet şi trup – la fel –
E în măsură să le piardă / Şi, în gheenă, să le ardă.
29. Nu-s două vrăbii, la un ban? / Ba da. Dar nici una, în van,
Nu o să cadă, pe pămănt, / Ci după voia Celui Sfânt.
30. Iar voi să fiţi încredinţaţi: / Perii din cap vi-s număraţi.
31. Deci, nu vă temeţi, căci să ştiţi, / Cu mult mai mult, voi preţuiţi,
Decât acele vrăbii. Eu, / 32. ‘Nainte dar, la Tatãl Meu,
Pe-acela-l voi mărturisi, / Care – la rându-i – va găsi
Cu cale, a vorbi de Mine, / În faţa oamenilor. Cine,
33. De Mine, se va lepăda, / Asemenea voi proceda
Şi Mă voi lepăda şi Eu, / De el, faţă de Tatăl Meu.
34. Să nu credeţi că aici sînt, / Să aduc pacea, pe pământ,
Ci sabia, căci despărţesc / 35. Tată de fiu. Se războiesc
Mamă cu fiicã, şi-nfruntată / Soacra va fi de noră. Iată
36. Că omul fi-va duşmănit / De cei cu care-a locuit.
37. De va iubi mai mult – oricine – / Pe tatăl său, decât pe Mine,
Nu Îmi va sta alăturea. / De cineva – asemenea –
Îi va iubi pe fiii lui, / Mai mult, acel vrednic nu-i
Ca să se-aşeze lângă Mine. / 38. Să înţelegeţi vreau, că cine
Nu îşi ia crucea ca să vină / Pe urma Mea, va avea vină
Şi, lângă Mine, nu va sta. / 39. Acel care va căuta,
Atent, viaţa, să şi-o păzească, / Şi-o pierde. O s-o dobândească
Cel ce-o va pierde pentru Mine, / Căci astfel, lui i se cuvine.”
– Primirea ucenicilor –
40. “Cine vă va primi pe voi, / Pe Mine Mă primeşte-apoi;
Iar de-s primit acolo Eu, / Intrat este şi Dumnezeu.
41. Cine primeşte un proroc – / În numele unui proroc –
Ca şi proroc va fi plătit. / Dacă un om neprihănit,
În numele altui ca el, / A fost primit, atunci acel
La care-a stat, e răsplătit / Precum un om neprihănit.
42. Cine-un pahar va da să bea – / De apă rece – unuia
Dintre aceşti micuţi, să creadă / Că plata are să şi-o vadă.”
