Evanghelia după Matei: capitolele 5 şi 6Capitolul 5
– Cuvântarea de pe munte. Fericirile –
1. În urma Lui, noroade multe / S-au strâns. Văzându-le, pe munte,
Iisus, în grabă S-a urcat, / Iar ucenicii L-au urmat.
Când toţi au stat la locul lor, / 2. Să îl înveţe, pe popor,
A început Iisus. El zice: / 3. “De cei săraci în duh, ferice,
Fiindcă a cerurilor / Împărăţie, e a lor.
4. Şi fericiţi vor fi acei / Care-acum plâng, pentru că ei
Fi-vor, cu toţii, mângâiaţi. / 5. Cei blânzi dar – seamă să luaţi –
Ferice lor! Ei vor primi / Pământul şi-l vor moşteni.
6. Ferice celor însetaţi / Şi celor ce-s înfometaţi
După neprihănire! Ei / Au s-o primească. Apoi cei
7. Ce-s milostivi, de-asemenea, / Parte de milă vor avea
8. Ferice zic acuma, iată, / Celor cu inima curată;
Pentru că numai ei, mereu, / Îl vor vedea pe Dumnezeu.
9. Ferice fi-va de acei, / Ce-s împăciuitori, căci ei,
Ai Domnului fii, sunt chemaţi. / 10. Ferice dar – seama luaţi –
De-aceia care-s prigoniţi / Pentru că sunt neprihăniţi,
Cãci dată are să le fie, / A cerului Împărăţie.
11. Dar fericiţi vor fi apoi / Şi toţi aceia dintre voi
Când veţi ajunge ca să fiţi, / Din a Mea vină, prigoniţi.
Astfel dar, voi, atuncea când / Veţi auzi lumea spunând
Minciuni, şi veţi fi ponegriţi, / 12. Veseli va trebui să fiţi
Şi bucuroşi. Răsplata voastră / E mare-n cer. ‘Naintea noastră,
Prigoanele le-au suferit / Prorocii care au venit.”
– Ucenicii sunt sarea pământului şi lumina lumii –
13. “Sunteţi sarea pământului; / Dar, prin pierderea gustului,
Sarea mai poate săra, oare? / Desigur nu! Atunci ea are
Să fie-afară aruncată / Şi în picioare-apoi călcată.
14. Lumina lumii sunteţi voi. / De cumva, cineva, la noi,
Pe munte, pune o cetate, / Atunci, aceea, nu se poate –
Acolo stând – de-a fi ascunsă. / 15. Lumina care-a fost aprinsă,
Nu este pusă sub obroc, / Ci-n sfeşnic este al ei loc,
Pentru că numai de pe masă, / Lumină dă, celor din casă.
16. Şi tot aşa vreau luminând / Lumina voastră ca, văzând –
Lumea – ce fapte-aţi săvârşit, / Să fie, astfel, proslăvit
Numele Tatălui din cer – / Aceasta-i ceea ce vă cer!”
– Împlinirea Legii şi Proorocilor –
17. “Eu nu vreau ca să fac nimic, / Prin care Legea să o stric,
Şi nici Prorocii; ci doresc – / Necontenit – să le-ntăresc!
18. Căci Eu, adevărat vă zic, / Că nu se va ştirbi nimic
Din Lege, cât se va vedea / Cer şi pământ, pentru că ea,
Slovă cu slovă, se-mplineşte. / 19. Acela care îndrăzneşte
Şi numai o poruncă strică – / Doar una, chiar de-i cea mai mică –
Şi-apoi greşit va da poveţe / Celor ce-s dornici să înveţe,
În ceruri, mic va fi chemat. / Dar Eu vă spun adevărat,
Că-n ceruri sunt chemaţi drept mari, / Acei ce le-au păzit şi cari,
Pe alţii, drept i-au învăţat / Şi la veghere-au îndemnat.
20. Aminte să luaţi acum: / În cer, nu veţi intra oricum!
Neprihănirea voastră, dacă / Nu are ca să o întreacă
Pe cea a cărturarilor / Şi pe a Fariseilor,
Cu neputinţă o să fie / Să mergeţi în Împărăţie.”
– Despre ucidere –
21. “În vremurile vechi, ştiţi bine, / S-a zis: “Să nu ucizi! Oricine,
Dacă-i de-omor îvinuit, / E judecat şi pedepsit.”
22. Dar Eu vă spun: când cineva, / Pe frate mâniase-va,
Pedeapsa judecăţii are / Să îl ajungă. Omul care
Îi spune “prost”, fratelui lui, / Pedepsele Soborului
Le va-ndura. Dacă-l numeşte / “Nebun”, atunci îl înghiţeşte
Focul gheenei. Aşadar, / 23. De-ţi aduci darul la altar
Şi-acolo-Ţi aminteşti, cumva, / Că eşti certat cu cineva,
24. Lasă-l acolo; iar apoi, / Aleargă iute, înapoi,
Şi caută-l pe omu-acel; / Doar după ce te-mpaci cu el,
Te vei întoarce la altar / Pentru-aţi aduce al tău dar.
25. Aşa e bine ca să faci: / Cu-al tău pârâş să te împaci
Cât, încă, eşti pe drum, cu el. / Să nu te dea, cumva, altfel,
În mâini, judecătorului, / Care, apoi, la rândul lui,
Străjii să te încredinţeze, / Şi-aceasta să te-ntemniţeze;
26. Fiindcă-ţi spun adevărat, / Că nu vei fi eliberat,
Decât de-ai să înapoiezi / Tot ceea ce îi datorezi.”
– Despre preacurvie şi despărţire –
27. “S-a spus şi s-a mai repetat: / “Să nu curveşti, că e păcat.”
28. Dar Eu vă spun: a preacurvit / Acela care a poftit
Femeile, privind numa’ – / A preacurvit, cu inima.
29. Dacă-ţi aduce-un ochi necaz, / Făcândute-n păcat să caz’,
Să ştii că este mult mai bine / Să-l scoţi, să-l lepezi de la tine.
Mai de folos este să-ţi piară / Un mădular, decât să-ţi moară
Trupul, în al gheenei foc. / 30. Ca să n-ajungi în acel loc –
Când dreapta, cumva, ţi-a scăpat, / Făcându-te ca, în păcat,
Să intri – tai-o! Astfel dar, / 31. Trupul ţi-l scapi. S-a mai zis iar,
Că “Oricine, de va lăsa / Să plece, pe nevasta sa,
O să îi dea – spre-a lumii ştire – / O carte pentru despărţire.”
32. Dar ascultaţi-Mă pe Mine, / Căci Eu vă spun că, orişicine,
Soţia, o să-şi părăsească, / Îi dă prilej să preacurvească.
Încă ceva, vreau să se ştie: / Din pricină de preacurvie,
Poţi să îţi laşi a ta femeie. / Însă, cel care o s-o ieie
Pe cea lăsată de bărbat, / A preacurvit – deci e păcat.”
– Despre jurământ –
33. “Şi s-a mai spus – aţi auzit – / “Să nu juri strâmb, ci împlinit
Să fie-al tău cuvânt, mereu, / Rostit faţă de Dumnezeu.”
34. Aminte să luaţi acum: / Nu mai juraţi dar, nicidecum,
Pe cer şi-asemeni, pe pământ; / Căci ceru-i al Domnului Sfânt
Jilţ de domnie, şi-aţi văzut, / 35. Pământu-I este aşternut
Picioarelor. Mă ascultaţi: / Nu este bine să juraţi
Nici măcar pe Ierusalim, / Căci e cetatea-n care ştim
Că este marele-mpărat. / 36. Pe capul tău, este păcat
Să juri, că tu nu vei putea, / Un fir de păr – oricât ai vrea –
Negru sau alb să-l faci. Deci tu, / 37. Jurâd, vei spune“da”sau“nu”.
Ceea ce trece peste-aceste / Cuvinte, de la cel rău este.”
– Suferirea răului şi iubirea vrăjmaşilor –
38. “S-a spus, şi cred că ţineţi minte, / “Ochi pentru ochi, dinte la dinte.”
39. Eu zic: nu vă împotriviţi / Celui ce face rău, ci fiţi
Supuşi, mereu; de ţi-a lovit / Obrazul drept, e nimerit
40. Să-i întorci stângul. Orişicine / Vrea sã se judece cu tine
Să îţi ia haina, lasă-l dar, / Să îţi ia şi cãmaşa. Iar,
41. De te sileşte cineva, / O milă, să-l petreci cumva,
Tu, două mile-l însoţeşte. / 42. Aceluia care doreşte
Să împrumute de la tine, / Să-i dai! Fiindcă nu e bine
Să-ntorci spatele celuia / Ce-ţi cere. De asemenea,
43. Ştiţi că s-a zis: “Să îţi iubeşti / Aproapele, şi să-ţi urăşti
44. Duşmanul”. Acum, ascultaţi: / Iubiţi şi binecuvântaţi
Pe cei care vă duămănesc, / Iar celor care vă urăsc,
Bine le faceţi! Vă rugaţi – / Dacă sunteţi persecutaţi –
Pentru cei cari vă asupresc, / Pentru cei cari vă prigonesc.
45. Să arătaţi, în acest fel, / Ai cui fii sunteţi voi. Căci El –
Tatăl din cer – soarele Său – / Peste cel bun, peste cel rău –
Îl face ca să răsărească, / Şi deopotrivă să-i stropească
Ploaia – atâta pe cei drepţi, / Cât şi pe cei care-s nedrepţi.
46. Deci ascultaţi ce-am să vă zic: / Să ştiţi că n-aţi făcut nimic,
De veţi iubi doar pe acei / Care la rândul lor şi ei
Vă îndrăgesc. Nu aşteptaţi / Răsplată, căci v-asemănaţi
Cu vameşii. Şi-atuncea, voi / 47. Ce răsplătire vreţi apoi,
Când ştiţi să îi îmbrăţişaţi, / Cu drag, doar pe ai voştri fraţi?
Ce lucru neobişnuit / Crezut-aţi că aţi săvârşit?
Păgânii nu fac tot la fel? / 48. Voi fiţi însă precum e El,
Al vostru Tată. Deci să fiţi / Asemeni Lui: neprihăniţi!”
Capitolul 6
– Despre milostenie şi rugăciune –
1. “Seama luaţi şi-atenţi să fiţi, / Ca nu cumva să vă-mpliniţi
Neprihănirea-n faţa lor – / A lumii, a oamenilor.
Nu ei trebuie să vă creadă / Neprihãniþi, ci să vă vadă
Al vostru Tată. El va şti / Cum trebuie-a vă răsplăti.
2. Tu, milostenie, când faci, / Fă-o în liniăte – deci taci;
Nu trâmbiţa ce ai fãcut, / De lume ca să fii ştiut.
Aşa fac doar făţarnicii – / Ei şi-au luat răsplata – ci
3. Când milostenie vei face – / Ca Domnului să-I poată place –
Să faci aşa ca stânga ta, / Să n-afle ce-a făcut dreapta.
4. Fă-ţi milostenia în ascuns, / Căci doar aşa vei fi ajuns,
De răsplătirea Domnului. / 5. De-asemeni, când vă rugaţi Lui,
Să nu fiţi cum sunt cei făţarnici, / Adică-n rugăciune harnici –
În sinagogi şi-n colţ de stradă – / Numai ca lumea să îi vadă;
Vă spun că şi-au luat răsplata. / 6. Când eşti, de rugăciune, gata,
Intră la tine-n odăiţă / Şi-ncuie uşa. Cu credinţă,
Te roagă Tatălui tău, care / Este-n ascuns, fiindcă are
Să-ţi răsplătească, îndeajuns, / Pentru că vede, în ascuns.”
– Tatăl nostru. Iertarea greşelilor –
7. “Când vă rugaţi, să nu vorbiţi / Prea mult; să nu bolborosiţi
Aceleaşi vorbe ca şi cei / Care-s păgâni; căci numai ei
Gândesc că rugile-s primite, / De-s multe vorbele rostite.
8. Nu fiţi asemeni lor, ci iată, / Tot ce doriţi, al vostru Tată
Cunoaşte, până nici măcar, / Voi n-aţi cerut. Ascultaţi dar,
Cum trebuie să vă rugaţi, / 9. De vreţi ca să fiţi ascultaţi:
“Tată din cer, sfinţit să fie / Mãritu-Ţi Nume, pe vecie!
10. Să vină-mpărăţia Ta / Şi să se facă voia Ta,
Precum în cerul Tău cel sfânt, / La fel şi-aici – jos – pe pământ.
11. Pâinea, de toate zilele, / Să ne-o dai azi. Greşelile
Înfăptuite, Te rugăm, / 12. Să ni le ierţi, precum iertăm
Şi noi, pe cei ce ni-s greşiţi. / 13. Să nu ne laşi, ca ispitiţi,
Să fim, ci Tu ne izbăveşte, / De cel rău, şi ne mântuieşte,
Căci a Ta e împărăţirea, / Slava, puterea şi mărirea.
Toate, doar Ţie-Ţi aparţin, / În vecii vecilor. Amin!”
14. Iertând pe cei ce v-au greşit, / Şi voi iertare-aţi dobândit,
15. Căci dacă voi n-o să iertaţi, / Iertare n-o să căpătaţi.”
– Despre post –
16. “În vremea-n care voi postiţi, / Nu vreau să vă schimonosiţi
Faţa, precum cei ce voiesc / S-arete lumii că postesc,
Căci ei, răsplata, şi-au primit! / 17. Tu fii dar, astfel, pregătit,
Ca să posteşti: îţi spală faţa, / Şi unge-ţi părul dimineaţa!
Nu lumea trebuie să vadă / Cum că posteşti şi să te creadă,
18. Ci trebuie ca Tatăl tău / Să vadă, iar din cerul Său,
Fii sigur că-ţi va răsplăti, / Dacă-n acest fel vei posti.”
– Adevăratele comori. Neputinţa de a sluji la doi stãpâni. Grijile şi îngrijorările –
19. “Comori, nu strânge pe pământ, / Unde, ameninţate sînt:
De hoţi, pot ele-a fi furate, / Şi de rugini pot fi mâncate.
20. În cer, să-ţi strângi, comori. Aici, / N-au să le fure hoţii, nici
Rugina nu le va păta. / 21. Acolo e inima ta,
Unde, comoara, ţi-e ascunsă. / 22. În trup, lumina e pătrunsă,
Prin ochi. Când ochiu-i sănătos, / Întregul trup este voios,
Căci, în lumină, e scăldat. / 23. Când ochiu-i rău, e-ntunecat
Tot corpul; iar atuncea, oare, / Cât va putea a fi de mare,
Întunecimea trupului, / Când neagră e lumina lui?
24. Nimeni nu poate sã slujească / La doi stăpâni – o să-ndrăgească
Mai mult pe unul. Pe-amândoi / Nu-i va sluji la fel. Iar voi
Nu-L veţi sluji pe Dumnezeu / Şi pe Mamona – vă spun Eu!
25. De viaţă, nu vă-ngrijoraţi / Gândindu-vă ce-o să mâncaţi
Sau ce-o să beţi. De trup, la fel: / Să nu vă-ngrijoraţi de el,
Gândindu-vă ce-o să purtaţi, / Cu ce anume vă-mbrăcaţi.
Preţul pe cari viaţa îl are, / Decăt al hranei, nu-i mai mare?
Şi nu e preţul trupului / Mai mare decât straiul lui?
26. În jurul vost’, privit-aţi oare? / Uitaţi-vă la zburătoare:
Ele, nicicând, n-au semănat, / Nici în grânar, n-au adunat.
Şi totuşi, iată că trăiesc, / Căci Tatăl vostru Cel ceresc,
Hrană, le dă şi lor. Şi-apoi, / Nu sunteţi mult mai de preţ voi?
27. Dar cine şi-a adăugat / Un cot – fiind îngrijorat –
La înălţimea lui? De ce / 28. Vă-ngrijoraţi, gândind cu ce
O să vă îmbrăcaţi? Priviţi / La crinii de pe câmp! Să ştiţi
29. Că nici măcar un domnitor – / Nici Solomon – asemeni lor,
N-a fost vreodată-mpodobit. / 30. Deci, dacă Domnul a gătit,
Azi, iarba care mâine nu-i, / Atunci, pe voi, ce-n faţa Lui,
Sunteţi, cu mult, mai preţuiţi, / 31. N-o sã vã-mbrace? Nu gândiţi:
“Ce o sã bem? Ce vom mânca?” / Sau “Cu ce ne vom îmbrăca?”.
32. Toate acestea-s căutate, / De neamuri. Ele vă sunt date
De Tatăl vostru, care ştie / De ce anume o să fie
Nevoie. Acum, ascultaţi: / 33. Voi, mai întâi, sã căutaţi
Împărăţia Domnului / Şi cu neprihănirea Lui,
Căci astfel, aste lucruri – toate – / În plus, apoi, vă vor fi date.
34. Să nu vă-ngrijoraţi – aş vrea – / De ziua de mâine, căci ea,
De sine, se va îngrozi. / Destul necaz e într-o zi!”
