Evanghelia după Matei: capitolele 27 şi 28Capitolul 27
– Iisus este dus la Pilat –
1. De ziuă, când s-a luminat, / Grabnic, s-au strâns, să ţină sfat,
Bătrânii şi marii preoţi, / Voind să hotărască toţi,
Pedeapsa Lui Iisus, pe care / Să i-o aplice. Să-l omoare,
Au hotărât, în al lor sfat. / 2. După aceea, L-au legat
Şi la Pilat din Pont, L-au dus. / “El să Îl judece!” – şi-au spus.
– Căinţa şi moartea lui Iuda –
3. Iuda – cel care L-a vândut – / Când, că la moarte, a văzut
Că, pe Iisus, L-au osândit, / Speriat, amarnic s-a căit,
Grăbindu-se să dea, apoi, / Arginţii – cei treizeci – ‘napoi,
Acelora ce l-au plătit. / 4. Le-a spus dar: “Am păcătuit,
Căci sângele nevinovat, / Eu L-am vândut!” Ei s-au uitat,
La Iuda, batjocoritor. / Râzând, i-au spus zemlefitor:
“Ce ne spui nouă? Treaba ta! / Pleacă, şi-n cale, nu ne sta!”
5. În Templu-arginţi-a aruncat / Iuda, şi-apoi s-a spânzurat.
6. Strângând argintul risipit, / Preoţi-au zis: “Îngăduit
Nu e – argintul ce se strânge, / Pentru că este preţ de sânge –
În visteria Templului, / Să-l aşezăm.” Cu preţul lui –
7. După ce-ntâi s-au sfătuit – / O ţarină au dobândit.
Ea-i “Ţarina olarilor”; / Drept cimitir, străinilor,
De-atunci, ea este folosită. / 8. Doar denumirea-nlocuită –
Din “Ţarina olarului”, / I-au zis “Ţarina sângelui” –
I-a fost, iar noul nume dat, / Pânã acuma, s-a păstrat.
9. În felu-acesta s-a-mplinit, / Ce Ieremia a vestit,
Despre ceea ce s-a-ntâmplat: / “Treizeci de-arginţi, ei au luat,
Drept preţul Celui preţuit, / Cu care fost-a cântărit,
De unii fii din Israel; / 10. Au cumpărat, apoi, cu el
Un loc – cel al “olarului” – / După porunca Domnului.”
– Iisus înaintea lui Pilat –
11. Iisus a fost înfăţişat, / Apoi, în faţa lui Pilat.
Acesta, binevoitor, / “Eşti Rege al Iudeilor?” –
L-a întrebat. “Da, sunt!” – a spus, / Privindu-l ţintă-n ochi, Iisus.
12. Apoi, tăcu. N-a ripostat, / Când preoţii L-au acuzat.
13. “Tu n-auzi, oare, ce vorbesc, / Şi cât de mult Te-nvinuiesc?” –
L-a întrebat Pilat. Iisus, / 14. Nici un cuvânt, însă, n-a spus,
Iar dregătorul s-a mirat, / Ne-nţelegând ce s-a-ntâmplat.
– Întărirea hotărârii de moarte –
15. Când Paştele se prăznuia, / Mai marele obişnuia
A slobozi, norodului, / Un condamnat, pe voia lui.
16. În vremea ceea, s-a-ntâmplat, / A fi Baraba-ntemniţat.
17. Atunci, când preoţi-au venit, / La dregător, el a dorit
Să înţeleagă ce voiau: / “Vreţi, pe Baraba, să vi-l dau?” –
I-a întrebat – “ori pe Iisus, / Cărui Hristos I s-a mai spus?”
18. Să-L izbăvească-ar fi dorit, / Văzând cât e de pizmuit
Iisus, de către cărturari, / Bătrâni şi preoţii cei mari;
Ştia că din astă pricină / I-a fost adus, fără vreo vină.
19. Pe scaunul de judecată, / Şedea Pilat, iar sala toată,
De-acuzatorii lui Iisus, / Era ticsită. Un rob, pus
De soaţa lui Pilat, grăbit, / Intră în sală şi, şoptit –
După ce la Pilat s-a dus – / Aste cuvinte i le-a spus:
“Soţia ta aşa a zis: / “Iată că am avut un vis
Şi foarte mult m-am frământat! / Să n-ai, cu-Acel nevinovat,
Nimic de-a face, căci mi-e teamă!” / 20. Dar preoţii cei mai de seamă,
Noroadele-au înduplecat, / Să ceară-a fi eliberat
Baraba, de la închisoare, / Iar pe Iisus, să Îl omoare.
21. Pilat luă cuvântu-apoi: / “Pe care vreţi, din ăştia doi,
Să-l slobozesc?” – a întrebat. / “Vrem pe Baraba!” – a strigat
22. Norodul, iar Pilat a spus: / “Dar cu Hristosul – cu Iisus –
Ce vreţi să fac? Cum v-aţi gândit?” / “Iisus să fie răstignit!” –
23. Răspunseră. Din nou, Pilat, / “Ce va făcut?” – i-a întrebat.
Gloata, mai tare, a răgnit: / “Iisus să fie răstignit!”
24. Când a văzut că nu mai poate / Să-i liniştească, şi că toate
Eforturile întreprinse / De el, de gloată-au fost respinse,
Pilat, apă-ntr-un vas, a pus / Şi-a spălat mâinile şi-a spus:
“Acum, eu sunt nevinovat / Şi n-am să pot fi acuzat,
De sângele neprihănit, / Al Celui care, răstignit,
Cereţi să fie. Treaba voastră!” / 25. Gloata strigă: “Asupra noastră,
Şi peste pruncii ce-i avem, / Să cadă sângele Lui, vrem!”
– Batjocurile ostaşilor –
26. Astfel, a fost eliberat / Baraba, de către Pilat,
Iar pe Iisus L-au biciuit, / ‘Nainte de-a fi răstignit.
27. Ostaşii dregãtorului, / În curţile pretorului –
Din temniţă, când L-au adus – / Îl aşezară pe Iisus.
28. De straie, ei L-au dezbrăcat, / Şi-apoi L-au pus de-a îmbrăcat
O hainã stacojie. Când, / Sfârşit-au, le-a trecut prin gând,
29. Să-I împletească o cunună, / De spini, pe cap ca să I-o pună.
O trestie a fost adusă / Şi-n mâna dreaptă I-a fost pusă.
Apoi, s-au închinat pe rând, / Cu toţi, în faţa Lui. Râzând,
Soldaţii Îl batjocoreau / Şi, rând pe rând, Îi repetau:
“Cu plecăciune ne-nchinăm, / În faþa Ta, şi Te-ascultăm,
Evlavioşi, mare-mpărat, / Peste Iudei înscăunat!”
30. Apoi, în faţă Îl scuipau, / Şi-n cap, cu trestia-L loveau.
31. Sfârşind sinistra comedie, / I-au luat haina stacojie,
I-au dat straiele înapoi, / L-au îmbrăcat din nou, şi-apoi,
Când totul a fost pregătit, / L-au dus să fie răstignit.
– Răstignirea –
32. Iisus era cu crucea-n spate, / Când, la ieşirea din cetate,
Pe drum, un om au întâlnit, / Pe care-ostaşii l-au oprit.
Acel om, Simon, se numea / Şi în Cirene locuia.
Iisus, fiind foarte slăbit, / Simon a fost, atunci, silit
De către ceata de soldaţi, / Să-I ducã crucea, căci aflaţi
33. Erau pe firul drumului, / Ce suie coasta dealului
Chemat Golgota – tălmăcit, / “Al căpăţânii”, e numit.
34. Ostaşi-ajunşi în acel loc, / I-au dat – să-ăi bată, de El, joc –
Vinul, cu fiere-amestecat. / Iisus, însă, când l-a gustat,
Nu a voit să îl mai bea, / Deşi setea Îl chinuia.
35. Apoi, bătut şi huiduit, / De cei care L-au însoţit,
Iisus porni să urce dealul, / Să-Şi bea pânã la fund pocalul
De umilinţă şi amar, / Păşind pe-al Golgotei calvar.
Pe culme-a fost crucificat, / Iar hainele I le-au luat.
Trăgând la sorţi, le-au împărţit, / Spre-a împlini ce-a fost vestit
Printr-un proroc. Vorbind de ele, / “Şi-au împărţit hainele Mele” –
Spusese el – “cămaşa Mea, / Sorţi-au decis cui să se dea.”
36. Sfârşind hainele-I de-mpărţit, / Soldaţi-au stat şi L-au păzit.
37. Deasupra crucii lui Iisus, / O însemnare, ei au pus,
Pe ea fiindu-I scrijelită / Vina care I-a fost găsită.
Noroadele ce-n deal s-au dus, / Puteau citi scrisul: “Iisus,
Împărat al Iudeilor”. / 38. Pe dealul căpăţânilor,
Lângă Iisus, au răstignit / Şi doi tâlhari. I-au potrivit,
Pe unu-n dreapta lui Iisus, / Iar altu-n stânga Lui l-au pus.
– Batjocurile trecătorilor –
39. Toţi trecãtorii Îl priveau, / Dădeau din cap şi îi spuneau,
40. Râzându-I batjocoritor: / “Eşti Regele Iudeilor!
Tu, care-ai spus că Templu-l strici, / Dar în trei zile, îl ridici,
Acum, ai face foarte bine, / Ca să Te mântui şi pe Tine!
De eşti Fiul lui Dumnezeu, / Deloc n-are să-Ţi fie greu,
Ca, de pe cruce, să cobori – / Noi credem, iar Tu n-ai să mori!”
41. La fel, şi preoţii cei mari – / Cu-ai lor bătrâni şi cărturari –
Îşi bãteau joc de El, zicând: / 42.“Pe mulţi i-ai mântuit, dar când,
Chiar El trebuie mântuit, / Iatã-L, nu poate! Negreşit,
De-i Împărat în Israel, / Pogoare-Se, şi-om crede-n El!
43. În Dumnezeu – cum am văzut – / Neîncetat, S-a încrezut.
Să-L scape, căci ne-a spus mereu, / Că Fiu Îi e, lui Dumnezeu!”
44. Chiar şi tâlharii, condamnaţi / Atuncea, şi crucificaţi –
Deşi, asemeni Lui, răbdau – / Doar în batjocură-I vorbeau.
– Întunericul –
45. De la ceasul al şaselea / Şi până la al nouălea,
O beznă grea s-a pogorât; / Sub al ei văl, a zăvorât
Ţara şi toţi oamenii ei. / 46. În ceasu-al nouălea, acei,
Care lângă Iisus erau – / Soldaţi, sau cei care treceau
Pe-acolo, doar din întâmplare – / Îl auziră strigând tare,
Parcă să-nfrunte-ai vremii ani: / “O, Eli Lama Sabactani!”
Cuvintele care s-au spus, / Pe cruce, de către Iisus –
În al durerilor ceas greu – / Înseamnă: “Dumnezeul Meu,
Oare, de ce M-ai părăsit?” / 47. Toţi cei care L-au auzit,
Şi-au zis: “Îl strigă pe Ilie.” / 48. Din cei ce s-au vădit să fie
Acolo, unul a plecat / Cu un burete înmuiat
Bine-n oţet, pe cari l-a dus / Şi într-o trestie l-a pus,
Să-I dea să bea. Apoi I-a-ntins / Băţul acela, dar l-au prins
Ortacii săi. Dorind să ştie, / 49. I-au zis: “Stai! Să vedem, Ilie,
De va veni să-L mântuiască!” / 50. Continuând ei să vorbească,
Iisus, iarăşi, a mai strigat, / Şi-n urmă, Duhul, şi L-a dat.
– Perdeaua dinlăuntrul Templului se rupe –
51. Perdeaua-n Templu aşezată, / În două, fost-a sfâşiată,
Pământul s-a cutremurat / Şi stâncile s-au despicat;
Tot cerul fost-a zguduit, / Domnul Iisus când a murit.
52. Multe morminte s-au deschis, / Şi mulţi sfinţi, din al morţii vis,
În acel timp, au fost treziţi. / 53. De mulţi, au fost, atunci, zăriţi,
Căci după ce au înviat, / Ei, în cetate, au intrat.
54. Sutaşul, cei care-L păzeau / Şi toţi cei care se aflau,
Pe deal, în preajma lui Iisus, / Cuprinşi de-o cruntã groază-au spus:
“A fost, precum a zis mereu: / A fost Fiul lui Dumnezeu!”
55. Multe femei, pe deal, erau, / Mai la o parte, şi priveau
La cele ce s-au întâmplat. / De multă vreme, L-au urmat,
Să Îl slujească, pe Iisus – / 56. Din Galileea s-au tot dus
Pe urma Lui, fără de teamă. / Maria – a lui Iacov mamă
Şi a lui Iose – se afla / Acolo-n grupul acela.
De-asemenea, printre femei, / Era soaţa lui Zebedei,
Şi Magdalina – ea avea / Încă un nume: Maria.
– Înmormântarea lui Iisus –
57. Când înserarea s-a lăsat, / Pe deal, veni un om bogat.
Acesta, Iosif, se numea / Şi-n Arimatea locuia;
Un ucenic, de-al lui Iisus, / Era şi el. Iosif s-a dus
58. Să-i ceară trupul, iar Pilat / A poruncit să-i fie dat.
59. Când Iosif, trupul, l-a primit, / Cu o bucată L-a-nvelit,
De pânză, şi L-a aşezat / 60. Într-un mormânt, proaspăt săpat
În stânci, tocmai de către el. / Apoi, peste mormântu-acel,
O piatră mare-a prăvălit, / Drept uşă, Celui adormit.
61. Cele două Marii erau / Acolo şi, la el, priveau.
– Pecetluirea mormântului –
62. A doua zi, preoţii mari – / Cu Farisei şi cãrturari –
S-au dus, cu toţii, la Pilat: / 63. “Doamne, iată că am uitat –
Acuma doar, ne-am amintit – / Înşelãtoru-a pomenit
Spunând, pe când încă, trăia: / “A treia zi, voi învia!”
64. Deci, porunceşte, negreăit, / Să fie bine-acum păzit,
Mormântul Său, trei zile-n rând, / Să nu le dea, cumva, prin gând,
Discipolilor, să-I răpească / Trupul şi-apoi să răspândească
Vestea că El a înviat. / Aşa de se va fi-ntâmplat,
Această-nşelãciune are / S-ajungã a fi şi mai mare
Decât e cea de prima dată.” / 65. “Aveţi o strajă acordată” –
Le-a spus Pilat. “Faceţi cum vreţi! / Păziţi mormântul, cum puteţi!”
66. Ei s-au întors, de la Pilat, / Cu straja care li s-a dat,
Mormântul l-au pecetluit / Şi-au pus soldaţi de l-au păzit.
Capitolul 28
– Învierea lui Iisus –
1. Când s-a sfârşit acel Sabat / Şi-al nopţii văl s-a ridicat
Spre-ntâia zi din săptămână, / Două femei urcară până
La locul unde, îngropat, / A fost Iisus. L-au căutat –
Atunci – Maria, însoţită / Tot de Maria – cea numită
Şi Magdalina. S-au speriat, / Simţind, când s-au apropiat,
2. Acel cutremur de pământ, / Văzând piatra de pe mormânt,
Urnită de pe gura lui, / De un înger al Domnului.
3. Ca fulgerul, el apărea, / Cu haine albe ca de nea,
Şezând pe piatra prăvălită. / 4. Ceata străjerilor – lovită
De-o tulburare de ne-nvins – / Părea că rădăcini a prins
Şi toţi, ca morţi, au împietrit. / 5. Atunci, îngerul a vorbit
Femeilor: “Nu vă speriaţi! / Eu ştiu că voi Îl căutaţi
Pe Cel ce fost-a răstignit. / 6. Însă degeaba aţi venit:
Iisus, din morţi, a înviat, / Aşa precum va înştiinţat!
Veniţi acum, ca să vedeţi, / 7. Unde-a zăcut. Apoi, duceţi
Vestea, discipolilor Lui, / Despre-nvierea Domnului!
În Galileea, veţi putea – / Curând – cu toţii, a-L vedea.”
– Iisus se arată femeilor –
8. Femeile-au plecat, zorite – / De câte-au văzut, năucite,
Voioase-n sufletele lor – / Să ducă ucenicilor –
Aşa cum îngerul le-a spus – / Vestea-nvierii lui Iisus.
9. Dar iată că le-a-ntâmpinat / Însuşi Iisus. Ele, de-ndat’,
S-au închinat, pân’ la pământ. / Picioarele Celui Prea Sfânt,
Apoi, în braţe, le-au cuprins. / “Vă bucuraţi, căci am învins!” –
10. Le-a zis Iisus. “Să n-aveţi teamă, / Căci după cum băgaţi de seamă,
Sunt viu! Voiesc să-i înştiinţaţi, / Despre ăst fapt, pe ai Mei fraţi,
Pe care, iată, am de gând, / Să îi revăd cât mai curând.
Aşa să spuneţi. De aceea, / Să vină toţi, în Galileea!”
– Ademenirea străjerilor –
11. Străjerii, când şi-au revenit, / Au trimis soli de-au povestit
Tot, preoţilor din cetate, / Despre minunile-ntâmplate.
12. Degrabă, preoţii, la sfat – / Cu cei bătrâni – s-au aşezat.
Apoi, le-au dat, străjerilor, / Bani, cumpărând tăcerea lor;
13. Le-au zis: “Spuneţi norodului, / Că noaptea, ucenicii Lui –
Pe când straja a adormit – / S-au furişat şi L-au răpit,
Luându-L din mormântul Lui, / Spre-a dovedi poporului,
Că El, din morţi, a înviat. / Nu-i credeţi! Nu-i adevărat!”
14. De cumva, fi-va auzit / Ceea ce noi v-am poruncit,
De către dregător, să ştiţi, / Că voi, nimic, n-o să păţiţi.
Vom şti noi, cum să îi vorbim, / Şi astfel, o să-l potolim.”
15. Ostaşii, banii, i-au luat, / Făcând precum i-au învăţat;
Iar zvonul că a fost răpit / Iisus, iute s-a răspândit,
Până acum, printre Iudei – / Căci au crezut ce le-au spus ei.
– Arătarea lui Iisus în Galileea –
16. Cei unsprezece au pornit, / Aşa precum le-a poruncit
Domnul Iisus, în vremea ceea, / Să-L întâlnească-n Galileea.
17. Când L-au vîzut, s-au închinat / În faţa Lui. S-au bucurat,
Dar unii s-au cam îndoit. / 18. Iisus, atuncea, le-a vorbit:
“Puterea, de la Tatăl Sfânt, / Mi-e dată-n cer şi pe pământ!
19. Fiţi gata să plecaţi la drum! / Veţi face ucenici, de-acum,
Din neamurile care sînt, / Azi, risipite pe pământ.
Iată cum vreau ca să lucraţi: / Pe toţi o să îi botezaţi
În Numele Tatălui Meu, / Al Fiului Lui Dumnezeu,
Şi-al Sfântului Duh. Nu uitaţi, / 20. Că toţi trebuie învăţaţi
De a păzi ce-am poruncit, / Şi de-a-mplini ce-i de-mplinit.
Să nu vă temeţi în nevoi! / În toate zilele-s cu voi:
Acum, în anii care vin, / Şi până la sfârşit. Amin.”
