Maghiarii clujeni au transmis, de 15 martie, un mesaj special românilor: Fraternitate!

Câteva sute de persoane au luat parte la Cluj la ceremoniile organizate cu prilejul zilei de 15 martie, Ziua Maghiarilor de Pretutindeni. Programul oficial a început cu o rugăciune interreligioasă, care a avut loc în biserica romano-catolică Sfântul Mihail din Piața Unirii, la care au participat clerici romano-catolici, lutherani, calvini și unitarieni. Participanții la această ceremonie au spus că, dincolo de faptul că 15 martie este pentru maghiari simbolul libertății, această zi trebuie să devină simbolul fraternității.”În anul 1848, revoluționarii au cerut Libertate, Egalitate, Fraternitate. Poate ar fi fost bine ca ordinea să fi fost alta, iar Fraternitatea să fi fost prima”, a spus președintele Consiliului Județean Cluj, Istvan Vakar, cel care și-a ținut discursul oficial în maghiară și în română și care a folosit, la începerea discursului, sintagma ”frați români”.

La finalul ceremoniei religioase, oamenii au pornit în procesiune, din Piața Unirii, pe strada Universității, spre clădirea fostului hotel Biasini, de pe strada Avram Iancu. Clădirea hotelului era locul unde se adunau liderii Revoluției de la 1848 și unde au locuit deopotrivă revoluționari maghiari precum Sandor Petoffi și revoluționari români, precum George Barițiu sau Nicolae Bălcescu.

Tinerii care au deschis procesiunea au purtat deopotrivă drapelele Ungariei și României, dar și drapelele istorice ale Transilvaniei, albastru-roșu-galben. La festivitatea de la hotelul Biasini au fost intonate imnurile celor două țări. Consulul general al Ungariei, Lajos Mille, a prezentat mesajul premierului Ungariei, Viktor Orban, iar prefectul Clujului, Gheorghe Vușcan, a citit mesajul premierului României, Victor Ponta. Primarul Clujului, Emil Boc, a pus accentul pe colaborarea foarte bună dintre românii și maghiarii clujeni și le-a transmis clujenilor că pot fi mândri de faptul că orașul lor a ajuns un model de bune practici, recunoscute la nivel european, în privința conviețuirii și a respectului reciproc.

Related posts

Leave a Comment