Cel mai important for de conducere al Bisericii Unitariene din toată lumea s-a întrunit la Cluj. Este vorba de Consiliul Internaţional al Unitarienilor şi Universaliştilor.Consiliul, fondat în anul 1995 în Statele Unite ale Americii, are ca scop întărirea relaţiilor dintre bisericile unitariene locale. Consiliul are ca membri biserici din 22 de ţări. La Cluj, au sosit 80 de delegaţi ai acestor culte. Unitarienii din toată lumea au vizitat celula din Deva, unde a fost închis fondatorul acestei religii, sasul ardelean Francisc David. De asemenea, ei au vizitat mormântul ultimului rege maghiar al Ungariei, Ioan Sigismund, cel care a legalizat acest cult religios, mormânt situat în Alba Iulia, precum şi oraşul Turda, acolo unde, pentru prima oară în lume, Dieta Transilvaniei a proclamat principiul libertăţii religioase. Întrunirea consiliului unitarienilor se va încheia cu o slujbă, oficiată duminică dimineaţa, în biserica centrală din Cluj.
Related posts
-
Expoziție gratuită de Ouă Încondeiate, deschisă publicului clujean
În pragul Sărbătorilor Pascale, clujenii sunt așteptați la Școala Populară de Arte „Tudor Jarda” la o... -
Recital de pian cu piese clasice, dar și moderne, susținut de cursanții Școlii Populare de Arte din Cluj
Școala Populară de Arte „Tudor Jarda” din Cluj-Napoca organizează un recital de pian, în data de... -
Atelier de încondeiat ouă organizat la Școala Populară de Arte „Tudor Jarda”
Școala Populară de Arte „Tudor Jarda” Cluj-Napoca organizează un atelier de încondeiat ouă în zilele de...
