Legendele usturoiului și Sfântul Andrei VIDEO


Usturoiul este ingredientul principal al felurilor de mâncare cu care pensiunile din Munții Apuseni își așteaptă oaspeții care pleacă într-o minivacanță cu ocazia Zilei Naționale. Și asta pentru că, în data de 30 noiembrie este ziua Sfântului Andrei, despre care legendele spun că ar fi gonit haitele de lupi și strigoii cu ajutorul usturoiului. În mitologia româneasca, Sfântul Andrei, care a predicat prima dată învățătura creștină pe teritoriul României, este cel care ocrotește comunitățile de duhurile rele și de animalele de pradă. Iată un documentar despre legendele născute în legătură cu această noapte.

”Aceleași legende spun că persoanele care mănâncă usturoi în Ziua Sfântului Andrei sunt ferite de lupi tot anul”, spun etnologull Vasile Todea. Iar legendele i-au inspirat pe mulți bucătari, care au folosit acest ingredient pentru a da aromă unor feluri de mâncare precum păstrăvul servit cu mujdei de usturoi cu smântână și busuioc, năut cu usturoi și ulei de măsline ori vânat preparat cu vin și cu câțiva căței de usturoi ascunși în crestăturile făcute în bucățile de carne puse la copt în unt, în cuptoare cu lemne.

Related posts

Leave a reply

  • Default Comments (0)
  • Facebook Comments