”Istvan Vakar este cel mai potrivit pentru a conduce administrația județeană” – Vedeți cine a făcut această declarație

UDMR mizează pe unul dintre cei mai cunoscuți politicieni clujeni în lupta pentru șefia Consiliului Județean.

Candidatul UDMR pentru postul de președinte al Consiliului Județean Cluj, Istvan Vakar, este cea mai potrivită persoană pentru a conduce administrația județeană, este de părere președintele UDMR, Hunor Kelemen, potrivit Via Cluj TV.

Istvan Vakar este de profesie inginer horticol și are un doctorat în agronomie. A fost, timp de un an, președintele Consiliului Județean Cluj. Timp de două mandate, a deținut funcția de vicepreședinte al Consiliului, iar un alt mandat a fost simplu consilier județean. A lucrat în instituții ale Ministerului Agriculturii, iar o perioadă a fost ziarist. Este implicat în societatea civilă din Cluj.

UDMR va avea 8.390 de candidați la alegerile locale din 27 septembrie, a anunțat președintele formațiunii, Hunor Kelemen. Dintre aceștia, 10 vor candida la șefia unor consilii județene. 286 vor fi candidați la primăriile unor municipii, orașe sau comune. 602 de reprezentanți ai UDMR vor candida pentru mandate de consilieri județeni, iar restul vor candida pentru posturi de consilieri locali, a spus Hunor Kelemen.

Președintele UDMR a adăugat că reprezentanții formațiunii sale politice vor avea o campanie pozitivă, în care vor vorbi despre soluțiile promovate de ei și mai puțin despre adversarii implicați în competiția electorală.

Related posts

Leave a Comment