Invitați norvegieni la TIFF

Departamentul de Limbi şi Literaturi Scandinave, din cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii Babeş-Bolyai, împreună cu Norwegian Literature Abroad şi Ambasada Regală a Norvegiei în România şi EducaTIFF, organizează luni, 1 iunie, în intervalul orar 16.00-19.00, la Lecţia de Cinema – Ecranizări cu Exploratori, susţinută în incinta Muzeului de Artă. Evenimentul va cuprinde proiecţia fimului norvegian ,,Kon-Tiki” şi două scurte prelegeri consacrate celor mai cunoscuţi exploratori norvegieni, susţinute de invitaţii norvegieni Jan Erik Holst şi Robert Ferguson.
”Încă din epoca vikingă, graţie tehnicilor deosebite de a construi nave, norvegienii au traversat întregul glob în căutare de noi pământuri şi aventură. Leif Erikson, vikingul care a descoperit America cu aproximativ 500 de ani înainte de Christopher Columb, Fridtjof Nansen, cel care a traversat Oceanul Arctic cu nava Fram, construită special pentru el, curajosul Roald Amundsen, sau, mai aproape de epoca modernă, Thor Heyerdahl, al cărui nume este legat de plută Kon-Tiki, sunt doar câţiva dintre cei mai cunoscuţi exploratori norvegieni, despre ale căror aventuri şi descoperiri veţi puta afla mai multe în cadrul acestei lecţii de cinema”, spun organizatorii.

Related posts

Leave a Comment