În primul rând, de data aceasta, protestele nu mai sunt doar expresia unui sentiment de revoltă civică, ci au un scop politic clar: să erodeze guvernarea PSD astfel încât acest partid să fie nevoit să plece de la guvernare cât mai curând. Dacă în februarie, manifestanţii îi huiduiau pe politicienii din Opoziţie care încercau să se caţere pe valul protestelor, de data aceasta lucrurile stau cu totul altfel. Ei sunt toleraţi, pentru că, probabil, cei mai mulţi dintre protestatari văd că PNL sau USR sunt variante proaste pentru conducerea României, însă nu la fel de nocive ca actuala coaliţie PSD-ALDE.
În al doilea rând, PSD nu se mai află la o distanţă de doar câteva săptămâni de la o victorie electorală legitimă şi zdrobitoare, ci la capătul unui an în care liderii acestuin partid şi-au demonstrat cu brio neputinţa de a guverna corect. În acest an, PSD şi-a aruncat propriul Guvern peste bord, apoi l-a recuperat pe Sorin Grindeanu, pe care l-a pus şef la ANCOM. Social-democraţii de rând sunt în vrie: ce să creadă: că Sorin Grindeanu e bun sau rău? Că Sevil Shhaideh a fost rea ca vicepremier şi este bună în calitate de consilier al premierului Mihai Tudose?
Mai mult, neputinţa Guvernului de a mări salariile şi pensiile, cuplate cu noile accize şi taxe la combustibili, precum şi trecerea contribuţiilor sociale de la angajator la angajat îndreaptă împotriva PSD categorii sociale care erau până acum mai degrabă receptive la social-democraţie. Dacă până şi sindicatele şi organizaţiile pensionarilor se îndreaptă împotriva PSD, este cazul ca liderii acestui partid să se întrebe cine mai este, de fapt, alături de ei…
Ţopăiala fiscală, ca să cităm din clasici în viaţă, a galvanizat opoziţia mediului de afaceri. Acesta oricum nu vota în mod tradiţional cu PSD, însă, la alegerile din 2016, foarte mulţi oameni de afaceri nu au mers la vot, dezamăgiţi de lipsa unei alternative reale la PSD. Desigur, un vot este egal cu un alt vot, iar oamenii de afaceri nu sunt milioane în ţara aceasta, pentru a înclina ei înşişi balanţa electorală. Ei însă sunt lideri de opinie şi dispun de libertatea şi de resursele de a face o opoziţie tot ma dură faţă de PSD.
Mai mult, în PSD este confirmată zicala care spune că la umbra marilor stejari nimic nu creşte. Liviu Dragnea a ajuns să fie unul dintre cei mai detestaţi oameni din România, iar dacă legislaţia va fi modificată astfel încât să îi permită să candideze la alegerile prezidenţiale din 2019, va exista un val imens de ură împotriva lui, care îi va scoate la urne chiar şi pe cei care, în mod obişnuit, nu ar vota cu Iohannis. Iar dacă PSD pierde alegerile din 2019, convulsiile obişnuite în acest partid după fiecare eşec electoral vor împiedica PSD să câştige alegerile parlamentare la termen, aceasta în eventualitatea în care nu vom avea alegeri anticipate.
De asemenea, este interesantă evoluţia noului UNPR inventat de Victor Ponta şi de Daniel Constantin, Pro România. După ce va lua fiinţă în mod legal acest partid, el poate drena un număr important de parlamentari din coaliţia de guvernare, care sunt legaţi fie prin legături personale de prietenie cu cei doi lideri, fie au motive de nemulţumire faţă de Liviu Dragnea sau Mihai Tudose.
Opoziţia parlamentară este, în schimb, incapabilă să capitalizeze aceste proteste. PNL încă metabolizează otrava absorbită cu voioşie în perioada în care făcea parte din USL. De asemenea, liderii acestui partid sunt incapabili să iasă din vechiul stil de a face politică. Clujul este un bun exemplu în acest sens. PNL domină scena politică locală, însă, în loc să pornească o ofensivă politică menită să răstoarne PSD de la guvernare, marii lideri ai acestui partid sunt ocupaţi cu bişniţăreli mărunte: de exemplu, cum să găsească posturi călduţe în companii şi instituţii publice pentru marii perdanţi ai alegerilor din 2016. Sloganul cel mai des auzit este că ”le suntem datori” celor care au reuşit să piardă alegerile en-fanfare, iar pentru că dezastrul trebuie premiat, înfrânţii trebuie musai să fie puşi şefi.
USR, la rândul său, este o glumă proastă. În afară de activul de partid, nimeni nu mai scandează la mitinguri prostia aceea cu ”Uniţi salvăm toată România”. Scorul obţinut de USR la alegerile parţiale locale este relevant pentru deriva în care a intrat oastea de strânsură a lui Nicuşor Dan. În afară de Bucureşti, poate, cea mai puternică filială a USR era cea de la Cluj. Însă plecarea din partid a veşnic agitatului revoluţionar de profesie Adrian Dohotaru arată că, şi pe plan local, USR a rămas partidul din fabula ”Racul, broasca şi o ştiucă”.
Poate că intrarea în scena politică a fostului premier Dacian Cioloş ar putea să reseteze jocurile. În fond, demersul său are şanse mari să aibă succes, cel puţin pe termen scurt. Sistemul electoral românesc a devenit suficient de permeabil, iar faptul că, în ultimul deceniu, au intrat în Parlament formaţiuni precum PPDD, UNPR, ALDE, PMP sau USR arată că un partid nou ar avea şanse. Şi asta cu atât mai mult cu cât Dacian Cioloş are un capital de imagine încă neepuizat. În concluzie, PSD se pregăteşte de un colaps glorios, însă nu este clar încă cine ar putea veni la guvernare în locul său.
